În ultima vreme este mediatizat foarte mult termenul de workaholism într-o manieră superficială și simplistă, având în vedere amplitudinea lui. Companiile angajatoare solicită personalului cât mai multe ore de muncă și performanțe cât mai mari, chiar și cu riscul de a schimba în permanență angajații. Chiar și în discuțiile amicale, libere, orice persoană care lucrează mai mult își primește imediat porecla de “workaholic”. În realitate, workaholicul este o persoană dependentă de muncă. Nu este vorba despre necesitatea de a avea un job, un câștig financiar, o activitate profesională, ci despre o adevărată adicție, o orientare excesivă, o implicare accentuată în activitatea de muncă.
Workaholismul are trei caracteristici centrale: nevoia incontrolabilă de a munci continuu, reticența de a se desprinde de muncă și petrecerea unei perioade excesive de timp la lucru. Workaholicul este acea persoană care se gândește în mod frecvent și persistent la muncă și atunci când nu muncește. El muncește peste ceea ce este în mod rezonabil așteptat de la el, având în vedere cerințele organizaționale și economice. Comparativ cu alte persoane, workaholicul petrece foarte mult timp muncind, însă datorită unei constrângeri interioare, impulsului și nevoii de a munci și nu a unor factori externi, cum ar fi solicitări exprese ale șefilor, perspectiva de promovare, câștigul financiar, etc.
Persoana workaholică este cea orientată spre sarcina profesională, compulsivă, adică muncește fără întrerupere multe ore la rând într-un ritm rapid și un volum mare de lucru, perfecționistă, nevrotică, rigidă, lucrează mecanic, puternic motivată intern, fără stimulări exteriore deosebite, nerăbdătoare, vrea ca totul sa fie gata perfect și repede, pentru ca apoi să urmeze altă sarcină și centrată pe sine, are acea atitudine că numai ea face totul bine, numai ea știe cel mai bine, numai ea poate. Workaholicul nu are abilitatea de a se relaxa, se identifică cu munca, iar în absența acesteia intră în sevraj, manifestând comportamente de anxietate și depresie, cu comportamente incontrolabile.
Workaholismul este excesul care produce dezechilibre și disfuncții în viața oamenilor. Numărul de ore petrecut la muncă nu este cel care determină workaholismul, ci atitudinea față de muncă, în esență ruperea echilibrului, încetarea tuturor celorlalte activități în favoarea muncii și în detrimentul vieții personale. Workaholicii muncesc mult și constant, chiar și atunci când nu sunt presați de termene limită și nu-și rezervă nici o supapă de descărcare a tensiunii acumulate în sau prin muncă, își pierd capacitatea de a trăi satisfacții în afara procesului muncii, nu-și imaginează că ar putea investi timp și în alte activități decât în cele de muncă.
Cauzele workaholismului sunt multiple pornind de la nevoia indivizilor de control asupra vieții lor, domeniul profesional fiind cel mai ușor de controlat și cu satisfacțiile cele mai ușor de obținut dintre toate dimensiunile vieții, continuând cu nevoia incontrolabilă de a fi mereu în competiție, de a fi confirmat și valorizat și ajungând până la ereditate, la modele parentale care pot fi la rândul lor workaholice sau au transmis copilului că iubirea lor este dependentă de succesul obținut.
Copiii deprivați economic, cultural și emoțional, cu imaginea de sine deteriorată în copilăria timpurie pot dezvolta workaholism în perioada adultă. Este important de știut că la baza comportamentelor unui workaholic stau sentimentele sale de inferoritate, frica de eșesc și un mecanism de apărare împotriva anxietății netratate.
Workaholismul este un proces progresiv și de dezvoltare, cu caracteristici disfuncționale. La început comportamentul workaholic nu interferează cu funcționarea zilnică, însă cu timpul, asociind factorii individuali cu trăsăturile de personalitate, caracteristicile de familie cu factorii externi cu tipul de muncă și cerințe, se combină și conduc la comportamente workaholice mai frecvente și mai intense până scapă de sub control și devine disfuncțional.
În societatea noastră factorii ce complică workaholismul sunt acceptarea socială și negarea lui ca problemă. Workaholismul este o practică acceptată în societatea noastră, ba mai mult este și recompensată, astfel ca angajații workaholici sunt adesea promovați. Comportamentul workaholic corelează cu nivelul de stres sporit la locul de muncă și cu conflictul muncă- familie. În etapa sindromului workaholic impactul poate deveni sever și poate să influențeze substanțial fizic și psihologic bunăstarea angajaților și a familiilor lor.
Psiholog Harbur Elena