Deși m-am născut și am crescut în România, încă mă mai surprinde caracteristica poporului român de a se agăța de tot ce nu este bine… Există cultural o anume atracție către suferință, din păcate. Poate ați observat dacă vă uitați cu atenție în jurul dvs că oamenii în general, indiferent dacă le merge bine sau au tot ce își doresc au tendința permanentă de a căuta lipsurile, dezamăgirile, nemulțumirile, tristețea și suferința. Ca și cum orice s-ar întâmpla în realitate nu este niciodată suficient de bun, inclusiv propria persoană…
În general oamenii nu sunt conștienți de această tendință obsesivă de a se agăța de suferință ca de un prieten drag pe care nu doresc să îl abandoneze… există și o vorbă din popor “rău cu rău, dar mai rău fără rău”. În realitate, mecanismul care păstrează căutarea suferinței este frica de schimbare sau mai bine spus dependența de cunoscut.
Suntem crescuți și educați pe principiul că tot ceea ce ne dorim “trebuie plătit” cu suferință. Trebuie să muncim din greu, să suferim pentru ca să merităm să fim iubiți, să pierdem ca să putem câștiga, să îndurăm ca să ne plătim niște “păcate” mai mult sau mai puțin reale. Pe scurt, suntem îndoctrinați că suferința este cea care la un moment dat, ne eliberează.
Toate aceste mituri transmise din generație în generație creează o teamă de asumare a realității, de experimentare, de deschidere emoțională și mentală, o stagnare și inevitabil o involuție. Se produce un blocaj la nivelul întregului psihic care ține persoana captivă fricii și creează un cerc vicios prin reexperimentarea acelorași suferințe perpetuu.
În realitate schimbarea eliberează, pentru că indiferent de câte ori reacționăm la același stimul în aceeași modalitate, vom primi același rezultat. Astfel, doar schimbând reacția schimbăm și rezultatul. Desigur, nu întotdeauna rezultatul nou va fi conform așteptărilor, însă cu siguranță va fi conform realității, iar singura modalitate de a creea o realitate satisfăcătoare este prin acțiuni adaptate.
Pentru mulți oameni suferința înseamnă un anume confort psihic prin puterea obișnuinței. Sunt atât de familiari în a suferi încât absența suferinței îi sperie. Nici nu își pot imagina că viața ar putea însemna mult mai mult decât ceea ce cunosc deja… Familiaritatea a ceea ce cunosc nu lasă loc și altor perspective, pentru că noul aduce incertitudine și nesiguranță și este perceput ca amenințător, periculos. Astfel suferința devine singura opțiune.
Suferința are cu siguranță rolul și sensul său în viața unui om, cu condiția să nu blocheze. Sensul său ește creșterea, evoluția și nu limitarea.
Dacă te temi de schimbare și alegi să rămâi cu suferința, fii conștient de alegerea ta și asumă-ți. Indiferent cum alegi să trăiești, este dreptul tău!
Psiholog psihoterapeut Harbur Elena