Anorexia, împreună cu bulimia și obezitatea face parte din categoria tulburărilor de hrănire și tulburări alimentare, încadrate în DSM (Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale) . Anorexia are în vedere scăderea în greutate mult sub nivelul greutății normale corporale normale având în vedere vârsta și înălțimea și o teamă exagerată de a nu lua în greutate
Deși există cazuri în care simptomele de anorexie pot fi observate și în copilărie, cel mai frecvent debutul apare în perioada adolescenței, pe baza reperelor socio-culturale eronate și a unei stime de sine scăzute, asociată unei imagini identitare defectuoase. Mult timp în mass-media a fost promovată ca ideală imaginea femeii slabe, chiar prea slabe. Astfel, generații întregi de adolescenți și adolescente, dorind să fie atrăgători, adaptați și adecvați unei societăți de consum la care sunt nevoiți să facă față dar pe care nu o înțeleg, aflându-se în perioada formării și autoafirmării unei identități încă nestructurate, s-au găsit în postura în care să adopte repere de imagine defectuoase și totodată periculoase pentru dezvoltare.
Aparent o provocare banală a adolescenței rebele- imaginea de sine ca personalitate și a propriului corp, se transformă în anumite situații (îngrijorător de multe cazuri) într-o tulburare psihică ce pune în pericol real nu doar sănătatea persoanei afectate cât și viața.
Dacă în obezitate persoana înghite în exces tot ce i se oferă dintr-o nevoie compulsivă de a umple golul frustrării și a nevoii de atenție și iubire, în anorexie seproduce total opusul. Persoana refuză propriu-zis orice fel de hrană. Din punct de vedere al mecanismelor psihologice, anorexia este o protecție față de hrana toxică emoțională și mentală care a fost asociată actului hrănirii. Persoanele care suferă de anorexie fac deseori parte din familii în care părinții sunt excesiv de atenți la imaginea socială, de critici și au tendința de a pune presiune pe copii în obținerea performanțelor, a viselor de statut pe care ei înșiși nu le-au putut obține.
Anorexia nu ține cont de vârstă sau de sex, ea este o furie fără glas care se instalează și preia controlul, respingând singura modalitate de a fi tu și de a rămâne în viață. Ea este o modalitate de autopedepsire pentru tot ce s-a înghițit simbolic anterior, tot ce a fost încorporat, pornind de la idei, emoții, pedepsele și criticile primite, până la sentimentele de autoînvinovățire și rușine.
Mesajul pe care îl transmite anorexia este: „îmi faci rău, nu mai primesc nimic. Eu sunt destul”. Persoana care dezvoltă anorexie îi pedepsește pe ceilalți și se pedepsește pe sine pentru toată suferința de a fi imperfect, și-a pierdut încrederea în viață și lume și încearcă să își fie autosuficientă cu orice risc, doar dintr-o nevoie devenită obsesională de valorizare și apreciere.
Psiholog psihoterapeut Harbur Elena