Aud multe persoane spunând cu mândrie că partenerul de cuplu este foarte gelos. O afirmă ca şi cum ar fi dovada cea mai bună că sunt iubite şi valoroase în ochii partenerului. Oftează însă când îmi povestesc că nu merg nicăieri fără partener, se îmbracă după cum îi place partenerului, interacţionează doar cu persoanele pe care acesta le acceptă şi au doar activităţi agreate de partenerul de cuplu… “pentru că este gelos (geloasă)” vine explicaţia şi apoi justificarea “pentru că mă iubeşte foarte mult”.
Din păcate însă, puţine persoane ştiu că un astfel de comportament cum este gelozia nu demonstrează nici pe departe iubirea faţă de partener ci are la bază neîncrederea în sine, în propriile calităţi relaţionale, complexe de inferioritate, incapacitatea de dăruire şi investire reală, corectă şi satisfăcătoare, autentică în parteneriat, egocentrism, narcisism, imaturitate afectiva, într-un cuvânt: autodevalorizarea.
Persoana geloasă, în egală măsură femeie sau bărbat este o persoană care suferă foarte mult. Ea trăieşte sentimente de teamă de a pierde sau de a fi abandonată, anxietate, durere şi vulnerabilitate şi încearcă să mascheze toate aceste sentimente negative copleşitoare prin posesivitate, competiţie, excludere, încercând să îşi controleze partenerul prin orice mijloace, sub falsul pretext al iubirii.
Iubirea este cea care susţine, sprijină şi hrăneşte evoluţia individului, evoluţie care nu se poate realiza decât prin libertate. Gelozia însă, constrânge şi limitează. Nevoia de control a persoanei geloase vine din nevoia de siguranţa. Iubirea reală, autentică hrăneşte siguranţa. Dacă în relaţia de cuplu nevoia de siguranţă nu este satisfăcută, înseamnă că relaţia se bazează pe satisfacerea altor nevoi cum ar fi cele de împărtăşire, prezenţaă ajutor, parteneriat, sexuale, materiale, etc.
Este important de ştiut că gelozia nu este înnăscută, ci este învăţată in cursul evoluţiei individului, prin interacţiune cu persoane folosite ca model. Gelozia poate apărea in orice tip de relaţie şi poate lua mai multe forme:
• Gelozia invidie- când o persoană are impresia că partenerul este mai bun şi că această superioritate ameninţă relaţia
• Gelozia posesivă- apare în baza sentimentului de posesivitate şi a neacceptării că partenerul are o identitate separată. Scopul este de a obţine “putere” asupra partenerului
• Gelozia excludere- porneşte din senzaţia de a fi exclus sau neglijat
• Gelozia competiţie- adesea realizările şi afirmările unui partener sunt percepute ca o ameninţare pentru imaginea de sine a celuilalt partener
• Gelozia egocentrică- este strâns legată de rolurile familiale şi apare când un partener nu îi permite celuilalt să îşi exprime individualitatea
• Gelozia nelinişte şi teamă- când un partener trăieşte sentimentul temerii de a fi respins, părăsit, că celalalt partener se implică foarte puţin in menţinerea relaţiei.
Gelozia este ca un fel de virus de care ne putem contamina văzându-l şi preluându-l de la ceilalţi. Dacă este ţinută la un nivel minim, bine cenzurată şi filtrată verbal şi comportamental, exprimată prin provocări protectiv- amicale, poate deveni un joc erotic subtil, care să stimuleze coeziunea şi să întărească relaţia de cuplu, reamintind importanţa fiecăruia pentru celălalt.
În situaţia în care ea devine copleşitoare, la un nivel foarte intens, există riscul să fie cauza pentru care se dizolvă cuplul şi familia şi se poate ajunge chiar până la violenţă fizică şi tulburare psihică. Persoanele cu tulburări psihice au comportamente caracterizate prin suspicionări intense fără dovezi reale, concrete şi care duc la o intoleraţă completă faţă de orice interacţiune a partenerului sau cu alte persoane. Astfel de persoane îşi şantajează partenerii, îi controlează, manipulează, fac depresii, crize de furie, devin agresive verbal şi fizic.
Este foarte important să fim conştienţi de nevoile noastre faţă de partenerul de cuplu, să le diferenţiem pe acestea de alte nevoi pe care le avem in viaţa noastră şi să le exprimăm partenerului cât mai clar. Doar împărtăşind putem obţine siguranţa de care avem nevoie.
Psiholog psihoterapeut Harbur Elena