Între vis și realitate

Care este limita între ceea ce visezi, ce îți dorești, ce-îți imaginezi, ce crezi că primești sau oferi și ceea ce se întâmplă în realitate? Câți dintre noi spun mereu: “sunt dezamăgit, urăsc, m-a mințit, s-a prefăcut, era altfel,… etc?” Oare chiar a mințit? Oare chiar s-a prefăcut, și-a pus o mască sau a făcut ceva ce nu trebuia? …Sau poate pur și simplu vedem în ceilalți ce ne așteptăm să vedem, ce-am vrea să vedem, ce ne dorim să vedem sau să auzim, pierzând din vedere adevărul…

Cred că dacă suntem putin atenți, dacă reușim să nu judecăm, etichetăm sau să introducem în tipare, atunci adevarul iese la iveală. Adevărul este acolo tot timpul, evident și clar de la bun început. Doar noi îl vedem prin prisma gândurilor, dorințelor și nevoilor noastre altfel decât este. Atunci ne simțim dezamăgiți, nedreptățiți, răniți, furioși. Pe cine? Întotdeauna pe ceilalți!

În realitate, adevărata furie este pe noi: pentru că am făcut ceva sau nu am făcut destul, pentru că am crezut în ceva sau cineva, pentru neputința noastră, pentru ceea ce simțim… Nu putem accepta că suntem furioși, dezamăgiți, că iubim. Pentru că atunci ar trebui să le facem față emoțiilor noastre și să facem ceva cu ele… mai bine fugim, ne ascundem tristețea, durerea, frica, furia, ca și cum ele nu ar avea voie să existe… Așa apar măștile!

Din nevoia de a ascunde un adevăr dureros. Sunt vinovați cei ce poartă măști pentru că își doresc să își salveze sufletele crezând și ei în ce arată, poate doar așa va deveni adevărat? Adevărul este oricum acolo, clar și evident oricât ar fi o mască de bine elaborată… Cum îl poți vedea? Uită-te la ce îți arată și ascultă ce îți spune, dincolo de cuvinte…

Tu ce mască ai purtat azi?
Psiholog Elena Harbur

Leave a Reply

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate