Sunt cunoscute deja conceptele de inteligență cognitivă și inteligență emoțională, însă inteligența socială este mai puțin cunoscută sau implementată în dezvoltarea atât a copiilor cât și a adulților, deși este extrem de necesară în obținerea progresului profesional și personal.
Spre deosebire de inteligența cognitivă care se prezintă în abilitățile mentale, preponderent genetice, pentru predicții, asocieri, corelații cauză- efect și strategii sau inteligența emoțională care se referă la cunoașterea și gestionarea emoțiilor cu scop adaptativ, inteligența socială presupune capacitatea și dezvoltarea abilităților de relaționare socială și obținerea practică a progresului și succesului atât personal cât și profesional.
Este ușor observabil faptul că unii oameni care au succes în rezolvarea problemelor academice au dificultăţi în gestionarea emoțiilor sau rezolvarea situaţiilor de natură socială. De asemenea ei pot întâmpina greutăţi în înţelegerea cu ceilalţi, în timp ce alte persoane care nu excelează din punct de vedere al inteligenţei academice relaţionează eficient și răspund corespunzător în contexte sociale diferite sau provocative. Inteligenţa socială include cunoașterea și interacţiunea socială, dar și abilitățile cognitive și emoționale deopotrivă.
Numeroase studii au dezbătut problema inteligenţei de tip social și s-a constatat importanţa din ce în ce mai mare acordată de cercetători problemelor care implică factori sociali și care influenţează persoanlitatea umană. O parteesențială a condiţiei umane face referire la capacitatea și nevoia reală a individului de a se cunoaşte pe sine însuşi, dar şi pe ceilalţi, de a se înţelege şi colabora cu cei din jurul său, de a se angaja în interacţiuni sociale pozitive.
Inteligenţa socială include conştientizarea situaţiilor şi dinamica socială care le guvernează dar şi cunoaşterea stilurilor şi strategiilor de interacţiune care pot ajuta o persoană să îşi atingă obiectivele urmărite atât în relaţia intraindividuală cu sine cât şi în cea interindividuală de prietenie, familie, cuplu, profesională și socială. Inteligenţa socială implică în mod deosebit conştientizarea stărilor interioare şi a propriilor percepţii şi modalităţi de reacţie vis-avis de contextul social, dar și efectul pe care îl are societatea asupra individului, ce îi cere și ce îi oferă, cum îl modelează.
Având în vedere că omul este o ființă eminamente socială, termenul de inteligenţă socială vizează capacitatea sau abilitatea omului de a realiza interacţiuni sociale, cu caracter adaptativ, în conformitate cu cerinţele şi provocările vieţii de zi cu zi și de a se realiza, a se simți acceptat, valorizat prin intermediul acestora. Diversitatea de manifestare a capacităţii de interacţiune socială presupune abilitatea de a cunoaşte, stabili şi dezvolta relaţii interumane folosind empatia, înțelegerea, predicția, inițiativa, negocierea și flexibilitatea.
Inteligența socială este practic o relație interdependentă și un flux continuu între inteligența cognitivă, inteligența emoțională și mediu, o relație de cerere și ofertă, un schimb între capacitățile, abilitățile și nevoile personale și mediul social. Dacă în privința inteligenței cognitive putem aduce îmbunătățiri limitate de capacitatea neuronală biologică înnăscută, pentru inteligența emoțională putem crește nivelul de empatie și învăța strategii de cunoaștere și gestionare a emoțiilor, însă nu putem “construi” emoții șI sentimente pe care structura de personalitate nu le permite, inteligența socială se contruiește și se învață adaptat personalității și nevoilor clientului, indifferent de vârsta pe care o are.
Fiecare dintre noi este unic și are nevoi diferite, însă cu toții trăim printre oameni, iar asta ne influențează calitatea vieții, personalitatea, scopurile, obiectivele și obținerea lor. Inteligența socială este acea abilitate dezvoltată conștient care asigură progresul personal.
Psiholog psihoterapeut Elena Harbur