A avea versus a pierde. A avea, a deține, a poseda este o dorință instinctuală. De când se naște, copilul strânge pumnii, țipă și plânge până obține. Ce obține? Siguranță. Când mai crește, între 7 și 10 luni “se joacă” cu părintele aruncând jucăria pe jos, ca acesta să i-o aducă și să-i satisfacă nevoile de siguranță și stabilitate. Așadar, de când ne naștem suntem “programați” să urmărim cu determinare aceste două nevoi bazale: siguranță și stabilitate. Cumva învățăm în decursul vieții că putem obține satisfacerea lor prin altă persoană. Să “deținem” pe cineva sau ceva aparent ne conferă siguranță și stabilitate.
În realitate nu deținem pe nimeni și nimic în afară de noi înșine. Orice persoană care apare și rămâne în viața noastră pentru o perioada mai lunga sau mai scurtă de timp este o alegere. O alegere de comun acord a amândurora pentru interese similare sau diferite, care vine pe anumite nevoi: de apartenență, afiliere, împărtășire. Nu poți să aparții și să împărtășești de unul singur, nu? Pe de altă parte, dacă altcineva ar avea puterea magică de a-ți oferi siguranță, stabilitatea, fericirea de care ai nevoie, oare tu ce mai împărtășești? Dacă nu ți le oferă nimeni, tu cum supraviețuiești?
În fiecare zi din viața ta, fie că ești într-o relație sau nu, tu oferi și primești ceva din ceea ce ai deja și din ceea ce ai nevoie. În mod paradoxal atunci când crezi că îți lipsește ceva și cauți cu ardoare la altcineva să îți ofere, dacă ești atent o să observi că exact asta oferi tu… Cum oare ar putea altcineva să îți ofere ceea ce nu ai? Nici nu ai ști ce primești. .. Doar atunci când deții poți vedea și recunoaște ceea ce altcineva îți oferă sau împărtășește cu tine ceva ce credeai că nu ai… Siguranță, stabilitatea, încrederea și fericirea stau în tine!
În anumite contexte și cu anumiți oameni îți dai voie să le trăiești și să le simți, dar în realitate ele ÎȚI aparțin. Tu le deții și tu știi cel mai bine cum să le obții. Creierul nostru este programat să prevină și să reacționeze la orice ne pune în pericol în scopul supraviețuirii. Scopul lui este să mențină persoana în siguranță. Atunci când el detectează un posibil pericol transmite mesaje iar corpul se activează: apare frica și comportamentul – fugi sau lupți. Totul se produce instinctual, inconștient și cu o viteză uimitoare. Și astfel te trezești că ți-e frică. Siguranța ta este în incertitudine. Îți dai seama că ceea ce știai, cunoșteai, pe care te bazai și aveai încredere, îți oferea un confort, de fapt nu îți aparține. Pierzi.
Poți să pierzi oameni, relații, statut sau bunuri materiale. Cert este că situația în care ești te provoacă să vezi că NU DEȚII. Ești doar tu. Tot ceea ce crezi că ai avut, ai deținut în mod real sunt doar emoțiile tale. Ai impresia că odată cu ceea ce crezi că pierzi te pierzi și pe tine și că nimic nu mai are sens. Acum doar durerea și frica trăiesc în tine. Ai nevoie de încredere și siguranță. Să cauți pe altcineva să ți le ofere poate fi o variantă, însă este tot o iluzie ca și până acum. În realitate TU AI OFERIT, tu ai făcut posibil să ai, să deții, să câștigi, să construiești- pentru că aveai nevoie de siguranță. Ai pierdut iluzii, vise, dorințe, așteptări și ai câștigat puterea de a le obține, te-ai câștigat pe tine. Orice pierdere te provoacă să vezi realitatea, să vezi ce poți să faci în mod real, ce poți schimba, să îți activezi resurse pe care ai uitat că le ai, să te reîntorci la tine și la potențialul tău. Orice pierdere te aduce în postura de a-ți recâștiga siguranța. Este greu și doare însă nicio creștere nu are loc fără suferință și transformare. Poți să îți câștigi siguranța doar simțind nesiguranța. Poți deține cu adevărat abia atunci când pierzi.
Psiholog psihoterapeut Harbur Elena