Când Bărbatul întâlnește Femeia -despre feminitate și rolul său- 

Adulti, Cuplu, Dependente, Sexualitate

Pornind de la celebrele concepte de Animus și Anima ale lui C.G.Jung referitoare la modelele arhetipale ale masculinității și feminității, asemănătoare conceptelor de Yin (întuneric, feminitate) și Yang (lumină, masculinitate), feminitatea și masculinitatea sunt un set de caracteristici atât înnăscute cât și dobândite, care contrar credinței generale nu sunt contradictorii, ci complementare. Astfel, așa cum nu există lumină fără întuneric și bine fără rău, nici feminitatea nu exista fără masculinitate, sau invers! Fiecare dintre noi conține în propria ființa încă de la naștere, atât Umbra cât și Lumina, Masculinul și Femininul în mod egal.
Din experiențele de viață, evenimente marcante, relații semnificative, procesul educational și sexul biologic, unele sau altele din caracteristicile înnăscute ies la iveală fiind evidente, cu un grad de conștientizare mai mic sau mai mare, iar altele devin Umbră, rămânând inconștiente și se manifestă prin temeri, reacții pulsionale, instinctuale, incontrolabile.
În timp ce masculinitatea presupune fermitate, direcție, luarea deciziilor, punerea în acțiune, atingerea scopurilor și protecție, feminitatea presupune capacitate de adaptare, flexibilitate, fluiditate, sensibilitate și continere. Nu întâmplător simbolul Masculinității este soarele, lumina, iar al Feminității este apa, întunericul.
Fiecare persoană, fie bărbat sau femeie conține ambele caracteristici pe care le exploatează și-l manifestă în mod diferit în contexte diferite de viață și în relațiile cu semenii. Astfel, în general la serviciu ne manifestăm mai mult latura masculină, iar în relația cu copiii de exemplu, predominant latura feminină.
În privința alegerii partenerului și relației de cuplu din păcate adeseori aceste caracteristici se amesteca. În societatea actuală este promovată o anumită imagine a femeii, care implicit o afectează și pe cea a bărbatului. Venind pe modelele parentale în care femeia este cea care trebuie să țină casa și copiii, să ia decizii și să fie fermă, asociat cu imaginea femeii de carieră, care poate și face tot, femeile sunt deseori puse în postura în care să își acceseze predominant latura masculină.
Excesul în atenția acordată felului în care arată (imaginea socială) fie prin felul în care este văzută- ca un model de moralitate sau ca imagine dintr-o revistă de frumusețe și moda, incluzând stilul vestimentar, machiajul, coafura, greutatea, etc., nu fac altceva decât să susțină și să valorizeze masculinitatea femeii. (Excesul presupune control pe o imagine superficială, lipsita de conținut și profunzime).
În aceste condiții, implicit percepția bărbatului este afectată prin competitivitate. Bărbatul se găsește în postura în care să cucerească o femeie cu caracteristici masculine. Pe de o parte îi vine să o protejeze și să se deschidă față de ceea ce reprezinta ea în esența ei, pe de altă parte intră în contact cu rigiditatea, fermitatea și controlul ei, cu care intră în conflict. Și de aici pornește războiul sexelor. Fiecare dintre ei își accesează abilitățile de luptă, uitând și ignorând complet nevoile reale pe care ambii le resimt ca nesatisfăcute și stringente.
Feminitatea nu are nimic a face cu controlul și lupta, ci cu înțelegerea, toleranța, răbdarea, flexibilitatea, adaptarea pe care Femeia le simte din interiorul ei, nu ca și norme impuse. Feminitatea este strălucirea interna a Femeii care se simte iubită, apreciată, valoroasă, dorită de Bărbatul pe care îl iubește. Nu iubită pentru capacitatea ei de a fi fermă, dura, de a lua decizii și de a acționa, ci pentru sensibilitatea și vulnerabilitatea ei, pe care partenerul le apreciază și le conține. Feminitatea presupune vulnerabilitate și abandon, sensibilitate, deschidere, acceptare, fără a se rezuma doar la atât.
Feminitatea este adevărata frumusețe a Femeii și doar o Femeie care își cunoaște și își creditează feminitatea poate să strălucească. Frumusețea este caracteristica Feminității, nu un ghid de îngrijire dintr-un set de reguli și norme. FEMINITATEA generează frumusețe și nu invers! Feminitatea se simte, în timp ce frumusețea este doar efectul său.
Feminitatea este cea care face posibilă o relație de cuplu fericită pentru ambii parteneri, pentru că Bărbatul găsește Femeia cu care să se completeze și cu care tot ce este el are sens și profunzime, nu doar o imagine mascata a unui partener de luptă. Esența relației de cuplu NU este războiul de supremație și dominare, ci ÎMPĂRTĂȘIREA ȘI COMPLETAREA!
Masculinitatea și Feminitatea se stimulează, se susțin reciproc și au sens doar împreună. Femeia există doar în prezența Bărbatului, iar Bărbatul are nevoie de Femeie. Fiecare dintre ei este necesar sa își vadă interiorul și să își caute acel partener sau parteneră cu care să se simtă împlinit în esența sa.
Superficialitatea, amestecarea rolurilor și negarea esenței este cea care aduce suferința! Atât timp cât fiecare din ei doi își dă voie să fie autentic, să ofere și să primească conform nevoilor sale și a ceea ce este în esența sa, complementaritatea lor aduce ARMONIE și ECHILIBRU, ambii parteneri simțindu-se împliniți.
Când Bărbatul întâlnește Femeia fără măști, prescripții, limite, constrângeri sau modele greșite, IUBIREA și FERICIREA devin realitatea lor.
Psiholog psihoterapeut Harbur Elena

Leave a Reply

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate