“Când îi judeci pe ceilalți, nu îi definești pe ei, te definești pe tine.” – Earl Nightingale
Etichetarea este de drept, un termen juridic care se referă la încadrarea unui produs într-o categorie, descrierea componentelor sale, a condițiilor de întreținere și utilizare și valoarea sa comercială. Eticheta practic descrie produsul și totodată avertizează asupra utilizării lui într-un spațiu fizic mic, ceea ce obligă la cuvinte puține, descrierea fiind foarte succintă și concretă.
Din punct de vedere psihologic, etichetarea reprezintă acea tendință mai mult sau mai puțin conștientă a oamenilor de a-i încadra pe ceilalți în categorii, de a le atribui calități sau defecte pe baza unei prime opinii, de cele mai multe ori bazată pe… “ambalaj” și mai puțin bazată pe esență.
Tendița etichetării, a categorizării este un produs spontan al gândirii concrete, care are nevoie de categorii pentru a asimila informația din mediu și a-i da sens, structură logică. În plan psihic intern, introducerea în categorii oferă confort și siguranță, oferind o senzație de cunoaștere și familiaritate.
Cum este deja cunoscut faptul că în general oamenii trăiesc un puternic disconfort intern atunci când apar situații și tipuri de relaționare sau funcționare noi, structura logică creează categoriile, redă coerența și reduce tensiunea psihică.
Tot procesul educațional de la naștere și prelungindu-se pe tot parcursul vieții este structurat pe reguli și norme: etice, morale, juridice, sociale, relaționale, profesionale, etc. Există codul bunelor maniere, coduri de comunicare, protocoale de negociere și afaceri, respectarea diferențelor de vârstă, relații, statut și ierarhie, toate create pentru adaptare și funcționare socială.
Ca orice set de reguli aplicat, presupune recompense și pedepse, respectiv etichete bune sau rele. Oamenii învață că pentru a primi o etichetă bună, trebuie să evite o etichetă rea. Cine pune etichetele? Teoretic, o autoritate competentă, care face o evaluare amănunțită pe esență și care are trebui să fie o judecată de valoare.
În realitate însă, frustrarea venită din absența autenticității, a libertății interioare, a necunoașterii de sine, a sentimentelor de furie și nesiguranță, de confuzie a valorii de sine determină ca acest proces de categorizare să fie folosit ca o armă în jocul de dominare și putere.
Persoana care nu se cunoaște pe sine, se simte inferioară, inutilă, depășită, copleșită, insuficientă, dominată și care se critică în permanență, simțind nevoia să compenseze lipsa încrederii de sine autentică și sănătoasă, neștiindu-și locul și valoarea reală va trăi pentru a se compara și a eticheta negativ pe ceilalți în permanență, primind astfel o falsă senzație de superioritate și putere.
Etichetând pe ceilalți, de fapt te etichetezi pe tine!
Dacă pentru cel care etichetează este o descărcare de furie și creearea unei false identități de valoare și putere, pentru cel etichetat este o stigmatizare. Spunându-i-se mereu că este într-un anume fel, ajunge să creadă în prescripțiile celorlalți și devine ceea ce i se spune că este.
Mai mult decât atât, preluând prescripțiile și etichetările celorlalți își anulează identitatea reală și se transformă într-un produs al celorlalți, mai precis a ceea ce el crede că se dorește de la el să fie. Rezultatul este conflictul psihic, emoții negative, furie, anxietate, depresie, opoziționism, tulburări comportamentale și de adaptare, până la paranoia și delir.
Indiferent că este o etichetă pozitivă sau negativă, efectul este același: depărtarea de realitate și suferința. Nu confunda evaluarea corectă, părerea pertinentă și adecvată, informațiile utile și necesare dezvoltării cu o etichetare superficială care nu îți aparține. Nu te lăsa condus de repere care te limitează, de măști sau “de modă”… esența este mai importantă decât ambalajul!
Pentru ca să nu fii un produs cu etichetă, fii TU! Dezlipește-ți etichetele, fii curios să te cunoști, acceptă-te, construiește-te, înfuntă-ți frica, eliberează-te de furie… Ai încredere în tine. TU ai locul tău!
Psiholog psihoterapeut Harbur Elena