Termenul de „empatie” este foarte vehiculat ca un secret iminent al succesului și totodată definit greșit ca și cum ar fi o abilitate a tuturor oamenilor de a trăi emoțiile celorlalți. Se consideră în mod eronat un om ca fiind empatic dacă trăiește aceeași stare emoțională cu altcineva, doar prin faptul că își împărtășesc anumite trăiri la un moment dat…
Empatia în sine nu oferă garanția succesului profesional sau obținerea unei relații de cuplu ideale! Empatia este abilitatea de a simți emoțiile altor oameni și NU de a le trăi. Empatia este un “dar” cu care unii oameni se nasc, iar alții nu, la fel ca și în cazul talentului. Practic empatia este cea care face legătura, este mediatorul între rațional și emoțional. Este un mediator pentru că persoana care are capacitate empatică poate simți trăirile emoționale ale celorlalți, le poate înțelege, poate ajuta adecvat sau se poate proteja.
Există oameni care se nasc cu această abilitate și pe parcursul vieții o dezvoltă ca mecanism de apărare și adaptare, oameni care se nasc cu ea și o inhibă, ea rămânând la nivel intuitiv ca un al 6-lea simț, dar și oameni care nu au această capacitate, iar raportarea lor la mediu și la ceilalți devine exclusiv rațională. Acestor oameni le este greu să intuiască ce emoții trăiește celălalt și înțeleagă de ce alți oameni au anumite emoții în anumite situații, chiar dacă ei înșiși ar avea aceleași trăiri într-o situație similară.
Capacitatea empatică poate ajuta la adaptare și adecvare dacă este folosită echilibrat, dar poate avea și efecte negative dacă este folosită în exces sau necontrolat. Un efect negativ foarte des întâlnit este “contaminarea” emoțională. O persoană empatică are structural, din naștere abilitatea de a stabili contacte emoționale cu cei din jurul său, este deseori caldă, pozitivă, oferă celorlați zâmbet, conținere, suport, se oferă să ajute, își cunoaște și împărtășește ușor propriile emoții. Prin contactul cu persoane cu o emoționalitate puternică negativă, persoana empatică simte și poate prelua emoțiile celuilalt ca fiind ale sale, se contaminează cu ele. Fără o strategie corectă de gestionare a capacității empatice există riscul încărcării negative și identificării cu starea negativă a altei persoane.
Un alt efect negativ este tendința de “salvator”. Persoanelor empatice le este ușor și satisfăcător să creeze și să mențină relații. Deseori sunt foarte apreciați pentru această calitate, ceea ce poate deveni la un moment dat suprasolicitant și foarte consumator de energie. Cerându-i-se să îi “salveze” pe ceilalți sau să ofere înțelegere, suport, soluții sau rezolvare la dificultățile emoționale ale celorlați, o persoană empatică își va consuma resursele energetice și emoționale, găsindu-se în imposibilitatea de a se mai salva pe sine.
În relația de cuplu deseori persoanele empatice ajung să “trăiască” prin și pentru celălalt, ajung să se identifice cu partenerul și să fie “înghițite” de emoții care nu îi aparțin. Inevitabil apar trăirile emoționale conflictuale, confuzie, anxietate, stări depressive și sentimente de incapacitate și neputință, amestecarea rolurilor de parteneri, senzația de pierdere de sine.
Deseori persoana empatică adultă nu resimte acestă abilitate ca un dar, ci mai degrabă ca o pedeapsă, simțindu-se copleșită, folosită, epuizată și presată, iar tendința sa către protecție va fi să se izoleze pentru a evita contaminarea sau senzația de a fi “folosit”, ceea ce îi va accentua confuzia și propriile emoții negative de inadecvare venite din izolare. Persoanele empatice au nevoie de contact emoțional și împărtășire pozitive ca să își poată păstra energia vitală.
Să poți să “arzi” la o intensitate atât de mare încât să empatizezi cu o altă persoană, să te auto-depășești continuu transpunându-te în starea celuilalt pentru ca apoi să faci eforturi pentru a găsi o soluție de a alina suferința celuilalt, să îl susții, să îl înțelegi și să împărtășești greutățile sale, chiar să lupți în locul său, este foarte connsumptiv și este putin probabil să se întâmple fără să lase urme…
Ai grijă de sufletul tău!
Psiholog psihoterapeut Harbur Elena