Unii copii se nasc cu anumite predispoziții pentru dezvoltarea comportamentelor disruptive specifice, adică așa numitele “comportamente problematice”. Asemenea copii pot avea o predispoziție înnăscută spre tulburări de gândire, comportamente psihotice, întârzierea dezvoltării intelectuale, precum și deficit de atenție, impulsivitate și hiperactivitate, etc.
Alți copii par să aibă probleme de temperament care duc la conflicte cu persoanele din jurul lor chiar din primele etape ale dezvoltării lor. În acest caz termenul de “temperament” se referă la nivelul de activare, câmpul general de atenție, emotivitatea și iritabilitatea, sociabilitatea, răspunsul la stimulare și regularitatea obișnuințelor copilului.
Termenul de “probleme de comportament social” se referă la interesul pe care copilul îl are față de alte persoane, comparativ cu interesul manifestat față de obiecte. Alte aspecte care se referă la sociabilitatea copilului sunt contactul vizual, inițierea interacțiunii cu alte persoane, inițierea jocurilor și împărtășirea reușitelor.
Cu cât temperamentul copilului se abate mai mult de la dezvoltarea tipică, cu atât crește șansa apariției conflictului cu părintele. Aceste conflicte copil- părinte vor fi mai intense în cazul în care părintele își suprasolicită copilul să facă sau să fie “așa cum trebuie, este frumos” și cum practic el nu poate fi în situația dată.
Există un număr mare de evenimente stresante prin care poate trece o familie, ca de exemplu problemele personale ale indivizilor, probleme conjugale, probleme de sănătate, probleme financiare, probleme de serviciu, cu rudele, creeate de ceilalți copii din familie, etc, dar este extrem de important de înțeles că familia în sine este un sistem în care fiecare membru are rolul și locul său, îi influențează și este influențat la rândul său de către ceilalți, iar comportamentul copilului este de cele mai multe ori refexia problemelor din familie.
Părinții au nevoie să înțeleagă faptul că evenimentele stresante din familie pot acționa în diferite feluri asupra membrilor familiei și mai ales asupra copiilor, mărind posibilitatea de apariție a comportamentului nedorit al copilului în primul rând pentru că afectează starea emoțională a părinților, cărora le va fi foarte greu să-și gestioneze atitudinea față de copil.
Un alt mod prin care stressul din structura familială poate afecta comportamentul copilului este modificarea percepțiilor pe care părinții le au față de copil și comportamentele sale. În condițiile în care părinții exagerează nivelul de devianță al comportamentului copilului din cauza propriilor frici și nemulțumiri nu fac altceva decât să stimuleze și mai mult comportamentele dezadaptative ale copiilor lor.
De asemeni părinții au nevoie să știe că și copii lor pot deveni preocupați de evenimentele stresante din familie, pot fi speriați, depresivi, confuzi, disperați, pot avea sentimente de o intensitate direct proporțională cu a părinților, chiar dacă nu le sunt clare natura acestora și motivele pentru care le au. Ei resimt un puternic distres pe care au nevoie să îl exprime și descarce, iar modalitatea cea mai ușoară pentru a face asta este exact coportamentul deviant, negativ, opoziționist și agresiv.
În esență, copilul dificil este cel care exprimă problematicile din sistemul familial și își provoacă părinții să regleze evenimentele stresoare din viața familiei. El este cel care provoacă schimbarea a ceea ce nu funcționa corect și dă o șansă la mai bine tuturor membrilor familiei.
Psiholog psihoterapeut Harbur Elena