Din ce în ce mai mult apare promovată în televiziune, ziare, grupul sociale și de specialitate problematica agresivității adolescenților. Tot mai mulți părinți se plâng de copiii lor intrați în pubertate că nu ascultă, nu învață, lipsesc de la școală, sunt opozanți, mint, fug de acasă, fură, se bat, beau sau se droghează. Răspunsul inevitabil pe care îl primesc este: “așa sunt adolescenții, o să-i treacă”. Din păcate, fără o înțelegere și un suport corect și adecvat nici părinții și nici copiii nu învață să își gestioneze emoțiile și situațiile concrete de viață.
Aceste manifestări rebele, de opoziționism și revoltă ale adolescenților au la bază agresivitatea. Agresivitatea în sine nu este doar un comportament de rănire a celuilalt, ci și o stare emoțională complexă, o structură cognitivă specifică, cu o bază motivațională puternică, care antrenează întreaga viață psihică.
În esența ei, agresivitatea are un rol vital în existența și viața omului, reprezentând mecanismul principal prin care se realizează adaptarea la mediu. Ea are un rol de sprijin al evoluției psihice și sociale prin competitivitate și dorința de depășire a propriului statut, dar și prin asigurarea apărării propriei vieți și a funcționării psihice. Atât timp cât nu este scăpată de sub control, agresivitatea are o funcție pozitivă adaptativă și reglatorie pentru individ.
Adolescența este vârsta schimbărilor perpetue, a rupturilor multiple, o perioadă de renegare a copilăriei și de căutare a statutului de adult. Ea este caracterizată de instabilitate emoțională, cognitivă, instinctuală. Pentru copilul devenit adolescent totul se schimbă: nu mai este copil și adulții îi cer să se poarte matur, dar este tratat ca un copil în timp ce el își dorește și poate mai mult. Începe să cunoască lucruri despre care nu știa nimic, iar sistemul său nervos încă imatur îl bombardează cu informații noi cu care nu știe ce să facă. Toata dinamica unui adolescent oscilează între confuzie, instabilitate, nesiguranță, imaginație și contradicție.
Este momentul în care adolescentul se întreabă cine este și care este locul său. Asta aduce cu sine multe frământări, multă neîncredere, nevoie de confirmare și validare atât de la părinți cât și de la mediul social dar mai ales grupurile de aceeași vârstă. Adolescenții cu o imagine de sine deficitară sunt mult mai vulnerabili la modul cum sunt percepuți de către ceilalți, fiind foarte sensibili la respingere și dezaprobare. Ei încearcă să ascundă această vulnerabilitate creeând imaginea publică a forței și a detașării, stimulând comportamentele agresive.
Atunci când apare comportamentul de agresiune este vorba de o dereglare adaptativă, care afectează întreaga viață psihică, despre incapacitatea persoanei de gestionare a propriilor emoții, gânduri și acțiuni, alături de o lipsă marcantă de resurse psihologice necesare adaptării. Agresivitatea ridicată și manifestată în comportament este de multe ori o reacție la dezechilibrele emoționale resimțite, o modalitate de expresie a stării de anxietate, de suferință, a incapacității de identificare a soluțiilor eficiente pentru rezolvarea problemelor.
Adolescența, fiind perioada în care se structurează imaginea de sine, identitatea se conturează, individul resimte o mare insecuritate care de multe ori duce la reacții și trăiri încărcate de agresivitate. Cu cât adolescentul se cunoaște și se acceptă mai mult, fiind conștient de el, cu cât este mai capabil să își recunoască trăirile emoționale fără a fi copleșit de acestea, cu atât mai mult el va putea să distingă modalitățile cele mai bune de a face față tumultului afectiv, discriminând reacțiile adecvate și adaptate.
Atât părinții cât sș adolescenții au nevoie de sprijin în această perioadă pentru a înțelege corect și a putea gestiona eficient situațiile prin care trec. Adolescenții nu pot fi consiliați in absența părinților pentru că fără ajutorul acestora copiii nu vor reuși să își formeze corect identitatea de sine, iar părinții au nevoie să își cunoască copiii în procesul de creștere către viitori adulți, ghidându-i eficient. Scopul în sine este ca adolescentul în formare adult să învețe să își găsească modalități de a-și duce viața în acord cu nevoile sale, adaptat la mediu într-un mod sănătos.
Psiholog psihoterapeut Harbur Elena