Societatea modernă aduce cu sine foarte multe schimbări legate de rolurile partenerilor de cuplu și dinamica familiei. Noile “reguli” sociale presează partenerii într-un război al dominării și puterii care conduce invevitabil la multe conflicte punându-i în confuzie și dificultate, iar toleranța și răbdarea unul față de celălalt sunt intens puse la încercare… De multe ori, în această nouă societate de consum a emoțiilor, fanteziilor și superficialității cei doi parteneri se trezesc copleșiți de evenimente și se trezesc în postura în care obiectivele și dorințele care i-au adus împreună nu se mai potrivesc nevoilor actuale. Divorțul rămâne cumva singura opțiune pentru ca lucrurile să nu se degradeze mai mult…
Niciun divorț, fie el consimțit de ambii parteneri sau impus de o singură parte, nu este o experiență ușor de trait pentru niciunul din membrii familiei. Este o iluzie impresia că cel care a decis separarea trăiește mai ușor această perioadă, la fel cum este iluzorie părerea că vina ar fi aparținut în exclusivitate doar unuia dintre parteneri! În oricare dintre situații ambii parteneri se simt trădați, dezamăgiți, copleșiți, confuzi, ambii pierd visele, speranțele, investiția emoțională și financiară, sentimentele de apartenență și siguranță. Întregul sistem de viață și dinamică de relație, cuplu și familie se schimbă.
Din punct de vedere psihologic divorțul este o traumă atât pentru partenerii de cuplu cât și pentru copii. De asemeni este greșită concepția că divorțul în sine produce trauma. Trauma propriu-zisă se produce printr-o relație conflictuală, toxică, inadecvată principiilor și dinamicii de viață a partenerilor de cuplu. Este total eronat să percepem un copil ca fiind fericit într-o familie în care părinții nu se înțeleg doar pentru că aceștia continua să rămână împreună! În majoritatea situațiilor este mai toxic și mai traumatic pentru copil să trăiască într-o astfel de familie decât divorțul în sine.
Copilul cunoaște la nivel intuitiv dacă relația părinților săi este sănătoasă sau nu, oricât de mult ar încerca părinții să mascheze acest lucru. Ca reacție la relația lor și la modalitatea în care aceștia își prezintă relația în fața copilului, el trăiește în interiorul său confuzie, incertitudine, tristețe, furie, revolt, suferință, vinovăție și frică.
Niciodată un divorț sau o separare nu presupune sentimente pozitive, echilibrate. Furia și nedreptatea pe care părinții o resimt unul față de celălalt și față de relația lor prinde cumva captiv copilul între sentimente de vinovăție și rușine față de ambii părinți, cu o tendință salvatoare către sacrificiu. Confuzia și frica pe care el le resimte îi pot oferi reacții diverse: coșmaruri, dureri de cap, de stomac, abdominale, agitație, nervozitate, comportamente opoziționiste, atacuri de panică, rosul unghiilor, absenteism sau performanțe școlare slabe, fuga de acasă, vandalism, consumul de stupefiante, etc.
Părinții în prag de divorț deseori se trezesc în postura delicată de a nu ști cum anume să abordeze acest subiect cu copilul lor. Deseori propriile lor sentimente afectează modalitatea de raportare la copil având tendința ori să se victimizeze, ori să critice celălalt părinte, tind să abuzeze de dreptul de vizită sau în cele mai dificile cazuri, doresc să “lovească” părintele cu care rămăne copilul prin diferite modalități care în mod real afectează copilul mai mult decât părintele.
Divorțul este perceput în mod defectuos ca un război între cei doi foști parteneri, care folosesc cumva această ultimă ocazie de a se răzbuna unul pe celălalt. În realitate, din acest război, cel care are cel mai mult de suferit este copilul. El înțelege că nimic nu îi mulțumește pe părinții săi, iar singurul vinovat este el. În realitate, niciodată divorțul nu este cauzat de copil și niciun copil nu are responsabilitatea păstrării cuplului sau a deciziei a cui a fost vina pentru destrămarea familiei.
Este foarte important ca atunci când se produce un divorț sau o separare părinții să își asume responsabilitatea deciziei lor și să protejeze emotional copilul. Astfel, un copil este necesar să fie asigurat atât verbal cât și prin coerența faptelor că relația părinților nu îl responsabilizează și nu îl afectează, că ambii părinți se preocupă de binele lui din toate punctele de vedere conform necesităților lui reale. De asemeni este necesar să i se prezinte adevărul conform vârstei și capacității sale de înțelegere și să I se ofere răspunsuri la toate întrebările pe care le pune, indifferent cât de dificile sau incomode sunt.
Când vorbim unui copil despre o astfel de decizie îi aducem la cunoștință motivele deciziei însă fără amprenta emoțională personală și fără detalii privind vinovăția unuia dintre parteneri. Părinții este necesar să țină cont de emoțiile și nevoia copilului de a înțelege cum va decurge viața sa de acum înainte mai mult decât de a-și decărca asupra copilului propriile trăiri emoționale.
Copilul are dreptul să aibă propriile emoții și propriile păreri privind divorțul! Copilul nu este niciodată prea mic să înțeleagă o decizie a unui părinte și are dreptul să trăiască această decizie în felul său, în funcție de dorințele și așteptările sale, de personalitatea sa, de nevoile sale, la fel cum are dreptul să greșească. Părintele este necesar să îi accepte trăirile, să i le conțină și să îl susțină cu răbdare și toleranță, pentru că în esență copilul este cel care trăiește cu efectele comportamentului părintelui.
Orice schimbare radicală de viață necesită un timp de adaptare, un travaliu intens care include disconfort, frică, durere, furie, incertitudine, confuzie. Este important ca în astfel de decizii adulții să îți ofere timpul lor pentru a-și trăi separarea, dar mai mult să ofere timp și suport copiilor lor. Sinceritatea și constanța sunt cele două elemente esențiale de care copilul are nevoie pentru a se simți în siguranță. Este modelul de maturitate și echilibru pe care părintele îl oferă copilului său în depășirea situațiilor dificile de viață.
În divorț nu bunurile, vinovăția, răzbunarea sau programul de vizită sunt cele care contează, ci ceea ce vede, simte și înțelege copilul. Divorțul nu este despre cuplu sau parteneri, ci despre familie, iar copilul este prioritar!
Psihoterapeut psiholog Harbur Elena