Psihicul uman sau altfel spus întreaga noastră trăire despre cine suntem și ce ni se întâmplă este un ansamblu care conține atât lucruri pe care le cunoaștem cât și lucruri pe care nu le cunoaștem. Pe cele de care suntem conștienți, adică le cunoaștem ne este mai ușor să le discutăm sau să le modificăm și putem face acest lucru prin introspecție, adică ne oferim un timp să ne gândim la ele sau le discutăm cu prietenii sau căutăm modele, repere prin cărți și filme. Chiar și unele terapii se reduc exclusiv la partea cunoscută și se bazează doar pe a schimba anumite idei și percepții ale aceleași realități.
Problematica apare însă cu conținuturile psihice pe care nu le cunoaștem, ceea ce stă dincolo de ceea ce știm și putem controla. Viața psihică inconștientă a fiecărui om este mult mai mare și mai “puternică” decât cea conștientă. Propriu-zis creierul păstrează toate informațiile pe care le-a experimentat chiar și la nivel de vise sau imaginație, le pune o amprentă emoțională și le adaugă la modul nostru de a ne dezvolta, de a trăi, simți, înțelege și acționa.
Practic, nu putem păstra doar amintirile care ne plac sau doar emoțiile pozitive, iar nimic nu “trece” pur și simplu. Pentru a proteja integritatea psihică, acest organ miraculos- creierul a dezvoltat așa-numitele mecanisme de apărare, care constau într-o modalitate complexă de a reacționa la mediu prin propriile trăiri. De exemplu, pentru a se proteja de un surplus de informație nenecesară a dezvoltat mecanismul uitării, pentru a se proteja de pericole a creeat frica, iar pentru a se proteja de frică și durere a inventat negarea.
Sunt în total peste 40 de astfel de mecanisme de apărare, însă negarea este poate cel mai frecvent și cel mai puternic, folosit atât de des încât devine un automatism care de multe ori decide în locul nostru. Folosit pe termen scurt, acest mecanism funcționează și ajută persoana să nu se destructureze. Pe termen lung însă devine blocant, alienează și distanțează de realitate atât de mult încât aproape creează o altă realitate la fel de fragilă ca un balon de săpun care inevitabil atinge solul…
Negarea apare ca o modalitate de evitare a confruntării cu realitatea sau anumite consecințe negative, pentru ameliorarea sentimentelor de pierdere, respingere, evitarea schimbării sau unei situații sau relații dificile, toxice. O persoană care neagă este aceea care evită conflictele, prin frica de a fi respins, evită confruntarea cu fapte sau situatii reale și de obicei minimalizează consecințele și implicațiile situației, trăind intens sentimentul de copleșire și inacceptabil.
Confruntarea cu realitatea este inevitabilă. Cu cât negarea este mai avansată și mai puternic fixată cu atât gestionarea situațiilor reale de viață este mai dificilă și mai amprentată de frică, scăzând dramatic capacitățile omului de adaptare, gestionare, flexibilitate și echilibrare reală. Gânduri de genul “o să treacă” sau “nu-mi pasă”, în special raționalizarea în exces nu fac altceva decât să susțină și să adâncească frica. Se produce un conflict intern între nevoia reală de strategii adecvate, soluții care să funcționeze și să rezolve situația și fantezie și scenariile în care totul a fost sau o să fie bine. Rezultatul este un prezent disfuncțional și dureros, un cerc vicios în care omul rămâne captiv.
Orice mecanism de apărare are un scop și un sens și se naște într-o conjunctură care a cerut această măsură de protecție. Niciun mecanism de apărare nu este în sine rău dacă a este controlat și folosit doar atunci când este necsar. Orice exces însă, strică și transfrmă ceva necesar, funcțional în ceva disfuncțional, blocant. Negarea este cumva “dulce”, ea îmblânzește frica și ajută omul să gestioneze situații dificile. Ignoranța nu aduce fericirea însă, chiar dacă multe mituri susțin această zicală, ci alienarea de propria viață și propria persoană. Cum aș putea să mă bucur atunci când nu știu de ce sau cine sunt? Când știu cine sunt vâd, aud, simt, înțeleg, acționez conform nevoilor și limitelor mele. Vălul de pe ochi și minte dispare. Este normal să-mi fie frică, așa știu când fac ce este bine. Dacă nu sunt capabil să simt frica și durerea, nu sunt capabil să simt nici fericirea!
Negarea nu-mi dă voie să trăiesc, pentru că în realitate știu adevărul.
Tu îți cunoști adevărul?
Psihoterapeut Elena Harbur