De câte ori ca părinte nu te trezești în postura în care copilul tău fie mai mic sau mai mare vine și îți pune întrebări legate de sexualitate la care nu știi să răspunzi? Destul de des. Fie că este de vârsta grădiniței și te întreabă cum se fac copiii, fie că este în perioada preadolescentă și îi apare părul pubian sau în adolescență când își începe viața sexuală, copilul tău are întrebări și are nevoie de răspunsuri în ceea ce privește sexualitatea.
Din păcate, în multe din familii sexualitatea este un subiect tabu, susținut de ideea că atât sexul cât și sexualitatea sunt ceva rușinos. Părinții au o dificultate în a aborda această tematică, așteptând un moment potrivit când copilul este mare. Acestă ezitare mărește interesul copilului față de sexualitate, dar îl și confuzează în același timp, făcându-l să caute tot felul de informații care de cele mai multe ori sunt lacunare și eronate, dar mai mult decât atât, îl expun riscurilor unei sarcini nedorite sau contactării de boli sexuale.
Instinctul sexual există încă de la naștere și rămâne activ pe tot parcursul vieții, la fel ca toate funcțiile ce asigură supraviețuirea. Sexualitatea nu este o opțiune care apare la o anumită vârstă și se pierde pe parcursul vieții, ci este una dintre cele mai importante părți în definirea unei persoane. Ea denotă atât individualitatea, cât și caracteristicile acesteia, dinamica de viață, relațiile, personalitatea. O integrare corectă a sexualității susține o personalitate sănătoasă.
Este necesar ca părinții să fie deschiși către acest subiect față de copiii lor și să răspundă la întrebările acestora cu lejeritate, în funcție de vârsta și capacitatea copilului de a înțelege. Astfel, începând cu vârsta de 2 ani când copilul începe să vorbească, atunci când îl învață părțile corpului și utilitatea lor, este necesar să îl învețe și organele genitale atât feminine cât și masculine. În copilăria mică se face identificarea de sex-rol a copilului, adică este necesar să i se explice și să i se arate prin suport adecvat vârstei (cărți cu tematică) cărui sex aparține și diferențele dintre sexe.
Cu cât copilul crește, cu atât va pune mai multe întrebări pentru a-și clarifica și a-și integra sexualitatea. Părintele trebuie să rămână disponibil la răspunsuri, imaginându-și lumea copilului său. Astfel părintele poate găsi exemple similare sexualității în interesele pe care le manifestă copilul pentru a i le oferi ca exemplu, iar copilul să înțeleagă esența sexualității care este complementaritatea.
Copilul va fi interesat de organele sexuale, rolul și funcționarea acestora, la fel cum este interesat de un joc nou pe care îl descoperă. Propria lui sexualitate îi spune cine și cum este, cum arată, cum se îmbracă, cum va trăi și va funcționa în societate, față de cine se va simți atras, cu cine va împărtăși și în ce modalitate.
Copilul are nevoie să știe în ce fel se schimbă corpul lui și la ce îi folosește. Toate transformările sale îl bulversează și are nevoie de repere adecvate și sănătoase care să îl facă să se simtă în siguranță, să se cunoască și să se accepte. Reperele adecvate și sănătoase le pot da părinții, profesorii, medicii și psihologii. Când copilul nu poate primi răspunsuri de la părinte, el va căuta în exterior, de obicei la prieteni și în mass media, însă va potrivi informații înțelese greșit iar rezultatul va fi anxietate, frustrare, respingere sau exces, frivolitate, promiscuitate. Felul în care părintele se raportează și îi vorbește despre sex copilului este felul în care copilul își va trata propria sexualitate atât ca imagine de sine cât și ca dinamică a vieții sexuale.
La vârsta adolescenței când majoritatea tinerilor își încep viața sexuală, ei au deja o bază de informații. Tocmai de aceea dacă se așteaptă momentul discuției până în adolescență, de cele mai multe ori este tardiv pentru o educație sexuală. Modificările care se mai pot produce în comportamentul sexual manifest vor fi destul de reduse. Pentru această perioadă părinții pregătesc tânărul în ceea ce privește viața sexuală și este necesar să furnizeze informații despre riscuri, implicații și efecte. Este necesar ca adolescentul să aibă parte de ambele perspective ale părinților în ceea ce privește actul sexual, igiena, prevenția sarcinii și a bolilor cu transmitere sexuală dar și impactul emoțional al relației sexuale, împărtășirea și dinamica relației de cuplu.
Adolescentul are nevoie să știe și să simtă că poate să pună întrebări la care primește răspunsuri, că nu este criticat, acuzat, respins. În această etapă de dezvoltare adolescentului i se vorbește ca unui adult și este necesar ca răspunsurile să fie prompte, directe și clare. Pentru orice fel de neclarități părintele poate să admită că nu știe, însă va căuta împreună cu adolescentul informații corecte pe care le va corela cu experiența de viață și maturitatea sa.
În toată perioada dezvoltării sexuale începând cu copilăria mică până la adolescență, copilul este cel care va provoca discuțiile, iar părintele este disponibil pentru a dezbate subiectul sexualității. Dacă până acum a fost un subiect tabu sau foarte puțin abordat, iar copilul a început să evite subiectul este necesar ca părintele să provoace astfel de discuții, însă nu în mod abuziv ci cu informații scurte și adecvate vârstei și să își declare deschis disponibilitatea, permițându-i copilului să vină către părinte cu întrebări, în ritmul lui, atunci când are o curiozitate sau o neclaritate.
O educație sexuală corectă previne devianțele sexuale, abuzul sexual, bolile cu transmitere sexuală și sarcinile nedorite, permițând copilului să devină un adult sănătos fizic, psihic și emoțional.
Psiholog psihoterapeut Elena Harbur