Inteligența emoțională (EQ) nu este legată nici de mărimea coeficientului de inteligență, nici de structura personalității, ci este abilitatea atât structurală, înnăscută cât și dobândită de a identifica în mod corect emoțiile și a le gestiona adecvat, astfel încât persoana să beneficieze de armonizarea experiențelor de viață și implicit sentimentul de satisfacție și împlinire. Inteligența emoțioală aduce echilibru între rațiune și emoții, susținând dezvoltarea pe plan personal, social și profesional la nivelul maxim al potențialului individual. Cu un nivel ridicat al EQ-ului persoana alege cine este și ce vrea să devină.
Creierul este proiectat prioritar în receptarea informațiilor din senzații. Astfel că prima dată simțim și apoi analizăm ce am simțit și avem o reacție fizică sau comportamentală ca răspuns. Zona rațională din creier (partea frontală) nu poate opri emoția “simțită” de sistemul limbic, însă cele două se influențează în permanență. Comunicarea dintre cele două “creiere” rațional și emoțional este sursa fizică a inteligenței emoționale.
Tot ceea ce vedem, mirosim, auzim, gustăm și atingem produce emoție. Avem atât de multe cuvinte pentru a descrie sentimentele care apar în viața noastră și totuși emoțiile sunt derivate din cinci trăiri fundamentale: fericire, tristețe, furie, teamă și rușine. Pe tot parcursul unei zile obișnuite suntem supuși unui flux constant de emoții, fie că suntem conștienți de asta sau nu. Cât de conștienți suntem de trăirile noastre emoționale, cât le acceptăm sau le respingem, încercând să le negăm sau să le ignorăm ne influențează experiențele de viață, deciziile pe care le luăm, într-un cuvânt, calitatea vieții.
Inteligența emoțională este capacitatea de a recunoaște și înțelege propriile emoții dar și pe ale celorlalți, precum și capacitatea de a folosi această conștiență pentru a găsi strategii adecvate de gestionare a comportamentului și a relațiilor interpersonale. Astfel, inteligența emoțioală se referă la competențele personală și socială. Felul în care știm să simțim, să trăim, să oferim și să primim și față de noi înșine dar și în relații este ceea ce ne aduce împlinire și fericire, o viață calitativă și sănătoasă sau dimpotrivă tristețe, suferință, boală.
Competența personală se referă la abilitățile de “conștiență de sine” și ”autogestionare”, iar competența socială se referă la abilitățile de “conștiență socială” și ”gestionarea relațiilor”. Astfel, “conștiența de sine” se referă la disponibilitatea de a identifica, explora și cunoaște emoțiile, sentimentele și trăirile personale, intensitatea și cauza lor și totodată de a tolera disconfortul emoțiilor negative. Deși suntem obișnuiți să considerăm că emoțiile negative sunt disfuncționale, în realitate ele sunt adaptative, forțând o anumită reacție pentru conștientizarea și/sau eliminarea disconfortului. Să fim prezenți în realitatea noastră și totodată conștienți de sine presupune să acceptăm totalitatea emoțiilor, pozitive și negative, să nu ne fie frică de ceea ce simțim. Nu există greșeli în emoții!
“Autogestionarea” sau autocontrolul este abilitatea de a folosi conștiița propriilor emoții pentru a menține flexibilitatea și adaptabilitatea. Autocontrolul nu presupune rigiditate și inhibare, anularea sau ignorarea emoțiilor, ci dimpotrivă. O persoană cu un bun autocontrol al emoțiilor își cunoaște și exprimă emoțiile în mod adecvat contextului, valorizând această resursă la adevăratul său potential.
”Conștiența socială” este capacitatea de a identifica și cunoaște în mod corect, adecvat emoțiile altor persoane, de a înțelege contexul vieții acestora și modalitatea în care îi influențează. Ascultarea, observarea și empatia sunt cele mai importante aspecte ale conștiinței sociale. Este necesar un anumit echilibru și acord interior emotional pentru a ne putea disponibiliza pentru o altă persoană, pentru a putea înțelege ce simte și de ce anume reacționează îtr-un anumit mod într-o situație tipică. Capacitatea empatică presupune să putem simți și înțelege ce simte celălalt, fără a ne simți copleșiți sau responsabili pentru acesta, conștienți fiind că orice om are dreptul la propriile emoții.
”Gestionarea relațiilor” este cea mai complexă abilitate, pentru obținerea acesteia fiind necesară cumularea celorlalte abilități de conștientizare de sine, conștientizare de ceilalți, autogestionarea dar și disponibilizarea și deschiderea pentru o relație. Orice relație presupune un anumit efort, timp și implicare. Pentru a gestiona în mod eficient o relație este necesară capacitatea de a împărtăși, de a oferi și de a primi, diferită în funcție de tipul și durata relației. Într-o relație folosim abilitatea de conștiință de sine pentru a ne observa sentimentele și a aprecia dacă ne sunt satisfăcute nevoile, abilitatea de autocontrol pentru a ne exprima sentimentele și a acționa în conformitate cu acestea, abilitatea de conștiință socială pentru a înțelege nevoile și sentimentele celuilalt. Elementele esențiale în gestionarea relațiilor sunt comunicarea clară, emoțională și empatică cu scop productiv și gestionarea adecvată a conflictelor.
Inteligența emoțională ne oferă perspectiva alegerii: nu suntem ceea ce ni se întâmplă, ci ceea ce alegem să fim! Când înțelegem ce simțim noi și ceilalți, putem schimba perspectiva din ceea ce pare a fi frustrant, constrângător sau amenințător, în ceea ce este în realitate. Rolul inteligenței emoționale este creearea și susținerea unei vieți mai sănătoase, productivă și mai ales armonioasă și împlinitoare.
Psiholog psihoterapeut Harbur Elena