De obicei părinții aduc copilul în cabinetul psihologic atunci când se simt copleșiți de anumite simptome sau comportamente ale copilului. Sunt părinți care vor să controleze terapeutul și să se folosească de acesta pentru a-și atinge anumite obiective și sunt părinți care consideră că toată responsabilitatea aparține terapeutului privind îmbunătățirea comportamentului copilului său.
În realitate, pentru ca un proces de intervenție terapeutică să aibă rezultatele dorite și efecte permanente, implicarea părinților în procesul terapeutic și colaborarea cu psihologul psihoterapeut este absolut necesară. Într-un sistem familial copilul este simptomul ansamblului. Ceea ce el manifestă reprezintă structura de funcționare a familiei și implicit parte din disfuncționalitățile sale.
În psihoterapia copiilor psihologul este cel care deschide căile de comunicare, inițiază strategii noi, evidențiază rolurile și relațiile și provoacă membrii familiei la reechilibrare. Ceea ce deschide, clarifică și restructurează psihologul în procesul terapeutic este necesar ca părinții să cunoască, să înțeleagă și să aplice în sistemul familial.
Copilul aparține familiei, ceea ce se lucrează în procesul terapeutic este important să se aplice în viața de zi cu zi în mod constant, iar această responsabilitate aparține părinților. Cel mai eficient în psihoterapia copilului este ca părinții să aibă un rol activ, să fie părtași, să preia recomandările psihoterapeutului și să colaboreze cu acesta. Orice beneficiu câștigat din procesul terapeutic se poate pierde dacă nu este păstrat și valorizat în familie.
Familia este un ansamblu, o structură dinamică în care membrii săi se influențează unii pe ceilalți. Pentru a crește un copil fericit avem nevoie de o familie care să susțină, să conțină și să respecte nevoia de dezvoltare armonioasă și sănătoasă a membrilor săi.
Psihoterapeut Harbur Elena