Deși ambii termeni sunt foarte cunoscuți, delimitarea dintre aceștia este mai puțin cunoscută. Ce anume înseamnă halucinația, cum apare aceasta, când trebuie să ne îngrijorăm și care este diferența dintre normalitate și patologie, boală, sunt aspecte mai puțin cunoscute.
Deși subiectul este foarte amplu și în principal necesită consult de specialitate psihologic și/sau psihiatric pentru diagnosticare și tratament, mă voi rezuma la câteva caracteristici pentru a identifica separarea clară între cele două.
Halucinația este o trăire perceptivă auditivă, vizuală, tactilă, olfactivă sau gustativă a unui stimul care nu există în realitate. Practic, o persoană care are halucinații trăiește ca fiind real, prezent, un anumit eveniment, o persoană sau mai multe, obiecte, lumini, mirosuri sau gusturi, etc în condițiile în care în mediul său nu există nimic care să stimuleze această trăire.
Iluzia pe de altă parte reprezintă o percepție distorsionată a unui stimul care există în prezent în realitate, adică persoana “interpretează” stimulul exterior într-o manieră total diferită, disproporționată sau dismorfică.
Deși iluziile sunt foarte des întânite, unele dintre aceste au caracter patologic, fiind cumva premergătoare halucinațiilor. Studiile arată că 1 din 20 de persoane suferă de mai multe iluzii pe parcursul vieții fără a fi cu caracter patologic. Astfel se poate întâmpla să avem senzația că am auzit telefonul sunând, că o persoană ne este familiară sau un anume miros inundă camera în condițiile în care acești stimuli presupun o experiență amprentată emotional și au o legătură directă cu nivelul așteptărilor noastre. Caracterul patologic apare în condițiile în care iluzia nu este legată de un eveniment direct, este persistentă și intruzivă iar persoana nu are control pe aceasta.
Omul în ansamblu său “vede” cu ochii, cu simțurile și cu creierul. Modalitatea în care un om “vede” este formată din ceea ce se simte, transmis la creier, care procesează informația primită și îi conferă o interpretare. Halucianția este ceea ce creierul interpretează și emite prin toate simțurile fără să primească informația. Este ca și cum creierul proiectează o altă realitate suprapusă care preia controlul.
Halucinațiile pot avea forme, conținuturi și complexități diverse, pot fi statice sau acționale, comentative sau imperative, însă caracterul său este inevitabil patologic. Unele sunt amprentate emoțional negativ, provoacă anxietate, furie, altele pozitiv cum ar fi delirul erotomanic (de iubire). De asemeni durata, intensitatea, claritatea și frecvența halucinațiilor poate fi diferită de la persoană la persoană, în funcție de gradul de afectare al tulburării.
În special halucinațiile aparțin tulburărilor psihice, cum ar fi schizofrenia, schizoafectivă, delirantă, demență, tulburările psihotice, paranoide, epilepsia, tulburările cognitive, tulburările de dispoziție, bipolară, depresia majoră, sindromul posttraumatic, însă sunt frecvent întâlnite în consumul de stupefiante, consumul excesiv de alcool sau medicație, deprivare senzorială, stress acut.
Cauzele apariției iluziilor și halucinațiilor sunt tulburările psihice, boli sau leziuni ale creierului, tulburări neuronale, afecțiuni fiziologice grave, insuficieța hepatică, insuficiența renală, cancerul, iar tratamentul acestora presupune control medical de specialitate psihiatric și psihologic și medicație antipsihotică.
Psiholog Elena Harbur