Cu toții ne dorim să avem succes, o viață și o profesie de care să fim mândri și cu care să ne simțim împliniți. Nu este suficient să ne dorim însă. În timp ce unii oameni reușesc și ating succesul, ceilalți preferă să rămână în confort și siguranță. De cele mai multe ori, deși obțin ceea ce își doresc, totuși tânjesc la împlinirea celorlalți și îi invidiază pentru succesul lor. Ajung să resimtă frustrare, tristețe, deznădejde și chiar furie față de ceilalți oameni, față de viață și uneori față de divinitate pentru nefericirea și insuccesul propriu. În realitate furia pe care o resimt este față de propriile lor bariere în atingerea scopurilor și a succesului.
Principalele două bariere foarte greu de depășit în atingerea succesului și împlinirii de sine sunt teama de eșec și teama de succes. Deși par cumva opuse, ele funcționează pe același mecanism, dar cu emoții diferite și în etape diferite ale procesului de atingere a obiectivelor, însă întotdeauna apar împreună, iar uneori chiar sunt confundate.
Teama de eșec presupune frica de a nu greși, de a nu eșua, de a nu fi respins, ridiculizat, criticat, judecat, etichetat și are la bază sentimentul rușinii. Persoana cu teamă de eșec nu se simte suficient de bună, este nesigură pe sine, se critică în permanență, amână și evită provocările, trăind intens sentimentul rușinii legat de acțiunile, ideile, persoana sa și performanțele proprii.
Teama de succes presupune frica de a finaliza, de a se bucura, de a primi și are la bază sentimentul că nu merită să primească succesul și sentimentul de vinovăție. Spre deosebire de persoana care resimte teama de eșec și care se blochează înainte de a acționa, persoana care resimte teama de succes acționează, face toți pașii necesari în atingerea obiectivelor, însă se oprește exact la ultimul pas și nu finalizează.
Teama de succes este de fapt frica de schimbare. Atingerea succesului, a obiectivelor propuse, a fericirii și a împlinirii personale provoacă teamă prin schimbarea perspectivei de viață. Sentimentul pe care persoana cu teama de succes îl trăiește este o frică intensă referitoare la incertitudinea care se regăsește după finalizare, după atingerea obiectivului propus (nu știe ce o să facă după) la care se adaugă o anxietate de performanță (nu știu dacă pot să rămân la fel de bun) și dependența de succes (nu știu dacă pot să păstrez).
În realitate frica nu există, ea este un produs al minții creeat să protejeze de pericol. În corp există analizatori de durere și de plăcere, dar nu și de frică. Frica este creeată de creier ca o proiecție anticipativă în viitor bazată pe experiențe anterioare sau informații disparate din alte contexte de viață, care nu se potrivesc momentului prezent. Teama de eșec sau teama de succes sunt o anticipare a unui viitor care în realitate nu știm cum va fi.
Teama de eșec și teama de succes devin manifeste și ușor de observat în plan profesional, însă odată ce apar, ele afectează întreg spectrul vieții persoanei, în mod special relațiile personale, intime. Astfel, o persoană cu teamă de eșec va evita să își arate sentimentele și va fi reticentă să intre în relații cu persoane față de care are sentimente din cauza fricii de respingere și ridiculizare, iar persoana cu teamă de succes va evita să finalizeze, să păstreze și să își asume relațiile satisfăcătoare emoțional din teama că nu va fi suficient de bun, că nu va face față sau din teama de a nu pierde- de a fi abandonat sau a abandona.
În realitate eșecul nu este o rușine, o vină sau o performanță, ci o incredibilă experiență de creștere. Fără eșec nu știm cine suntem, ce vrem, ce ne place, care ne este locul și drumul în viață. Eșecul poate fi un blocaj sau secretul succesului.
Psiholog psihoterapeut Harbur Elena