Elementele esențiale ale tulburării obsesiv- compulsive sunt obsesiile cu compulsii recurente suficient de severe pentru a fi consumatoare de timp (durează mai mult de 1 oră pe zi) și cauzează o detresă marcată sau o deteriorare semnificativă.
Obsesiile sunt idei, gânduri, impulsuri sau imagini persistente care sunt experimentate ca intruzive și neadecvate, care cauzează o anxietate sau o detresă marcată. Individul resimte obsesiile ca fiind intruzive, nu îi aparțin, nu îl reprezintă, îl sperie și nu are control pe ele, însă știe că sunt propriile sale gânduri.
Cele mai frecvente sunt obsesiile legate de:
- contaminarea cu microbi- de pe haine, clanțe, strângere de mână, etc.,
- dubitațiile repetate- se întreabă în continuu dacă a făcut unele lucruri ce țin de rutină,
- necesitatea de a pune lucrurile într-o anumită ordine- ordine și curățenie perfectă, simetrie perfectă,
- impulsuri agresive- de a-și răni propriul copil, de a striga înjurături în biserică, și
- imageria sexuală- secvențe pornografice recurente.
Obsesiile nu sunt simple temeri sau îngrijorări în legătură cu problemele și activitățile reale de viață, ci de obicei nu au legătură decât tangențial cu viața reală, ca pretext pentru obiectul obsesiei.
Individul cu obsesii încearcă de regulă să ignore sau să suprime astfel de gânduri sau de impulsuri, ori să le neutralizeze cu un alt gând sau acțiune, care de cele mai multe ori este compulsivă (se repetă la nesfârșit în mod incontrolabil și presupune o mare tensiune fizică și psihică). El realizează că gândurile și acțiunile lui sunt iraționale însă nu are capacitatea de a se controla și de a se elibera de tensiune fără comportamentul compulsiv.
Compulsiile sunt comportamente repetitive concrete- se spală pe mâini, ordonează, curăță, verifică, sau acte mentale- rugatul, număratul, repetarea de cuvinte în gând, al căror scop este de a reduce anxietatea sau detresa și nu de a obține plăcere sau gratificare. Persoana obsesivă se simte obligată să execute compulsia ca să elibereze anxietatea și starea de tensiune sau pentru a preveni un eveniment sau o situație temută care face obiectul obsesiei.
Ca să fie diagnosticate, obsesiile sau/și compulsiile trebuie să cauzeze o detresă considerabilă, să fie consumatoare de timp și să interfereze semnificativ cu rutina normală a individului, cu funcționarea profesională ori cu activitățile și relațiile sociale și familiale.
Preocupările ipohondriace sunt frecvente (teama de a nu se îmbolnăvi) cu vizite repetate la medici în căutarea reasigurării, sentimentele de vinovăție și responsabilitate la nivel patologic de asemeni sunt prezente și insomniile cronice, asociate cu fatigabilitate, iritabilitate, stări depresive, atacuri de panică. Poate exista uz excesiv de alcool sau medicamente sedative, anxiolitice sau hipnotice.
Tulburarea obsesiv- compulsivă debutează frecvent în adolescență, dar poate apărea și în copilărie sau perioada de adult. De obicei debutează gradual, dar poate avea uneori și manifestare acută. Evoluția este de obicei cronică, cu perioade de ameliorare, agravare și exacerbarea simptomelor în perioadele stresante.
La adulți, tulburarea obsesiv-compulsivă este frecvent asociată cu alte boli psihice care duc la necesitatea unei consultații psihiatrice și anume: depresia majoră, tulburarea anxioasă generalizată, fobiile, ticuri, tulburări de comportament alimentar și unele tulburări de personalitate. Pot fi observate probleme dermatologice precum excoriațiile, eczemele cauzate de spălatul excesiv cu apă și detergenți sau pierderea părului în urma smulgerii.
Tratamentul acestei tulburări este atât de tip medicamentos cât și psihoterapeutic. Medicația de tip psihiatric constă în administrarea de inhibitori selectivi ai recaptării de serotonină, meniți să inhibe rigiditatea și compulsivitatea, iar psihoterapia are ca scop să redea controlul persoanei pe comportamentele, emoțiile și gândurile sale. Important este ca persoana afectată de tulburarea obsesiv- compulsivă să resușească să își controleze tulburarea și nu invers.
Psiholog psihoterapeut Harbur Elena