Este cunoscut faptul că în fiecare dintre noi există două părți: una “cuminte”, obedientă, care respectă reguli și una „rea”, rebelă, extravagantă. Una dintre ele este pusă „în lumină”, arătată, cunoscută și manifestată în majoritatea contextelor de viață, pe care o agreem și o oferim societății folosindu-ne la adecvare și adaptare, iar cealaltă este pusă “în umbră”, este ascunsă ca un secret care nu ne place și nu dorim să fie cunoscut pentru că ar aduce respingere, rușine sau vinovăție.
Partea pusă în lumină este masca socială. Masca socială este un construct de o viață întreagă prin educația părinților, la școală, în profesie, prin relațiile și eșecurile pe care le experimentează și prin care omul învață modalitatea în care să se “prezinte”, să se afișeze, cum “trebuie” să se poarte și să vorbească, practic ce anume este necesar să ofere celorlalți ca să fie acceptat, dorit, păstrat, valorizat.
Încă din perioada copilăriei mici, copilul solicită părintelui feed-back privind acțiunile sale și astfel părintele își educă și formează copilul pentru viața socială. Părintele creează masca socială pe care apoi tânărul o interiorizează și o definitivează în perioada de adult. Dacă părintele este atent la structura copilului și îl ghidează corect, rezultatul este unul armonios și satisfăcător.
Masca socială este un mod de funcționare conștient, iar scopul ei este de eficientizare, adaptare și interacționare, însă de multe ori ea devine un fel de a fi discrepant cu structura internă de personalitate, cu instinctele și nevoile proprii. Cu cât masca socială este mai diferită de structura internă cu atât provoacă mai multă frustrare, furie, negare și respingere față de regulile și normele relaționale, profesionale și sociale.
Când această discrepanță devine evidentă și greu de controlat, mecanismul de apărare pe care îl găsește psihicul pentru a face față este „construirea” a două Eu-ri. Unul acceptat social și unul compensator, care se alternează ca să poată coexista. Astfel omul învață să aibă 2 fațete, două feluri de a fi.
Cu cât presiunea este mai mare din partea societății, cu atât vulnerabilitatea și nesiguranța persoanei crește, tendința de evadare din constrângere este mai mare, iar aceste 2 eu-ri învață să funcționeze separat. Ajungem astfel să fim surprinși când cunoaștem persoane care arată rigide și reci în profesie, iar în familie sunt calde, tolerante, primitoare sau persoane care sub influența statutului social și profesional ajung să ducă vieți duble.
Disocierea, separarea între cele două eu-ri poate să ajungă la cote maxime când întreaga personalitate se împarte între cele două fațete care apar instinctual și persoana nu mai are control pe ele, manifestându-se total diferit în context diferite sau creearea mai multor fațete, eu-ri separate, adaptate fiecărui context de funcționare. Astfel o femeie poate fi foarte eficientă la servici și ca mama dar să se comporte ca un copil în relația de cuplu, fiind tot timpul nemulțumită și revendicativă sau un bărbat poate fi în cuplul său iubitor și înțelegător dar să frecventeze saloanele erotice.
Această separare între eu-ri are la bază nesiguranța și instabilitatea identității persoanei, ca și cum nu ar ști pe care să o aleagă în același timp în care are nevoie de amândouă dar își închipuie că nu le poate pune împreună. Iubește și urăște în același timp, înger și demon în același corp, două realități ale aceleași vieți.
Masca socială nu este o tulburare, dar poate deveni. Identitatea de sine este o structură stabilă care presupune cunoaștere de sine, experiență și alegere. Alegând cine ești, care îți este locul și drumul te poți adapta și securiza. Ai nevoie să fii jumatate din două feluri și niciodată un întreg? Alegerea este a ta!
Psiholog psihoterapeut Harbur Elena