Din ce in ce mai des vin la cabinet părinți cu copii de vârstă adolescentă pentru problematici de genul: opoziționism, furt, fumat la vârste precoce, dependențe de droguri. Majoritatea părinților la prima întalnire spun „nu știu ce se întâmplă cu copilul meu, nu mă ascultă. Mă tem că l-am scăpat din mână”.
Astfel de problematici apar încă de la vârsta preadolescentină, iar cauza nu sunt neapărat părinții. Oricât ar fi părinții de vigilenți și ar încerca să țină copilul adolescent sub control, totuși nu îl pot exclude din mediu. În societatea actuală copiii sunt bombardați de informații pe care nu știu să le filtreze corect și atunci ei lipesc bucățele de informații din tot ce află, într-un mod eronat și defectuos. Fără repere clare și corecte copiii sunt foarte ușor de influențat de mediile toxice.
Pentru părinți a devenit din ce in ce mai greu să-și controleze copiii adolescenți având în vedere varietatea de stimuli la care sunt expuși copiii. Părinții se trezesc în postura de a gestiona situații nefamiliare care îi depășesc și la care nici ei înșiși nu știu cum să reacționeze. În astfel de situații apare panica și tendința este de a sufoca copilul cu controlul și privările.
În realitate toți acești stimuli externi, fie toxici sau benefici sunt normali societății actuale. Soluția nu este evitarea sau teama ci adaptarea! Copiii au nevoie de la părinții lor, de sprijin și ghidare corectă, adaptată societății actuale. Părintele are nevoie să se informeze în permanență de tendințele societății și să își creeze în permanență repere sănătoase pentru a fi adaptat unei societăți în continuă schimbare.
Este necesar ca părintele să își creeze o relație de încredere cu copilul său, să se intereseze în permanență de evenimentele prin care trece acesta, prieteniile pe care și le face, interesele sale și să fie dispus să asculte, să înteleagă, să ghideze și să susțină copilul.
Când în viața copilului apar comportamente rebele, opozante, conflicte, droguri, absenteism și abandon școlar, copilul suferă. Este necesar ca părintele să înțeleagă ce se întâmplă cu copilul său și să nu îl trateze ca pe o problemă. Copilul și familia au o problemă, NU SUNT O PROBLEMĂ! Și ca orice problemă, are și o rezolvare. Cu cât este mai dificilă problematica și recuperarea este mai dificilă, însă necesită implicarea a trei parți: copilul, familia și psihologul. Psihologul ajută atât copilul cât și părinții, familia în ansamblul ei.
Psiholog psihoterapeut Harbur Elena