Adeseori anxietatea este confundată cu frica, însă diferența dintre acestea este majoră. Anxietatea presupune frică, însă ea este resimțită mult mai amplu de către persoana în cauză. Frica este o reacție normală, firească într-o situație periculoasă . Atunci când creierul sesizează un pericol, el mobilizează întreg corpul la reacție: de luptă sau de fugă, soldată cu un efect (reacție), după care urmează relaxarea prin gestionarea situației. În cazul anxietății însă, lucrurile se schimbă. Persoana anxioasă resimte o frică intensă cu reacții în tot corpul fără a fi într-o situație de pericol. Astfel teama apare pe baza unor idei nerealiste, anticipative, dar fără suport concret în realitate. Persoana anxioasă ajunge să fie controlată de frică și să își conducă viața în așa fel încât să evite potențialii factori stresori. Calitatea vieții și adaptarea sunt afectate profund pe termen lung (mai multe de 6 luni).
Există mai multe tipuri de tulburări anxioase, însă cea mai frecventă formă a anxietății este atacul de panică. Acesta reprezintă o perioadă discretă în care există debutul brusc al unei frici sau terori intense, asociată adesea cu senzația de moarte iminentă. În cadrul atacului de panică sunt prezente diverse simptome de genul scurtarea respirației, senzație de sufocare, palpitații, durerea sau disconfortul precordial, transpirații, tremurături, greață, detresă abdominală, amețeală, derealizare sau depersonalizare, frică de a nu muri, de a nu înnebuni sau de a pierde controlul, până la parestezii.
Există 3 tipuri de atacuri de panică:
– Inopinante (nesemnalizate)- nu poate fi atașat unui stimul declanșator clar,
– Circumscrise situațional (semnalizate) – apar inevitabil la expunerea la un anumit stimul și
– Predispuse situațional- apare inconstant în situații similare.
Atacul de panică apare în multe tulburări anxioase, tocmai de aceea este necesară o evaluare amanunțită atât fiziologică, căt și de către psihologul clinician și medical psihiatru.
Vorbim de atac de panică atunci când nu poate fi identificată nicio cauză somatică pentru simptomele recurente de panică. De regulă, persoanele cu atac de panică își fac numeroase controale medicale înainte să consulte serviciile unui specialist în psihologie/psihiatrie. Acest lucru este firesc și este foarte recomandat ca înainte de stabilirea unui diagnostic psihiatric și începerea oricărui tratament să se facă un consult medical de specialitate care să excludă orice condiție medicală care poate avea simptome similare.
Tratamentul atacului de panică presupune atât medicație psihiatrică cât și psihoterapie. Este important să se urmeze tratamentul prescris de medicul curant. La recomandarea acestuia, pot fi administrate antidepresive şi anxiolitice. Studiile arată că, tratamentul adecvat poate reduce sau elimina complet atacurile de panică la 70%-90% dintre pacienţi. Tratamentul anxietăţii este unul individualizat, cu o durată variabilă, în funcție de problematica pacientului.
Prognosticul de vindecare este cu atât mai bun cu cât tulburarea este identificată mai devreme.
Psiholog psihoterapeut Harbur Elena