Comportamentul agresiv își pune baza la vârste foarte mici și prinde contur, luând forme din ce în ce mai grave începând cu vârsta școlară și adolescența. El poate apărea ca manifestare izolată, sau ca tulburare stabilă, caz în care intervenția este dificilă și de lungă durată, necesitând implicarea întregii familii.
La copiii mici se manifestă ca țipete, plâns foarte dificil de consolat, lovituri intenționate, mușcături, încăpățânare evidentă, doar pentru a fi împotriva oricui i se adresază cu o cerință. La vârsta școlară copilul agresiv poate să se bată, să înjure, să ridiculizeze, să sfideze învățătorul sau profesorii, să încalce regulile, să distrugă obiecte sau să aibă atitudini de autoagresiune de genul este tot timpul bătut, înjurat, se lovește, se mușcă sau își roade unghiile.
Frecvent, comportamentul agresiv al copiilor este semnul unei probleme în mediul social. Copiii găsesc uneori ca singura modalitate de a face față unor tensiuni din mediul familial sau școlar prin comportamentul agresiv sau opozant față de oricine reprezintă autoritate. În acest caz, comportamentele agresive pot reprezenta o formă inadecvata de stabilire a relației cu o persoană sau pot fi o modalitate de a atrage atenția.
Uneori comportamentele agresive pot fi doar o provocare. Alteori însă, agresivitatea poate reprezenta neajutorarea sau poate servi la impunerea propriilor interese. În unele cazuri, copiii folosesc agresivitatea pentru a câștiga o identitate proprie, o conștiință de sine, care nu le este întărită în alte medii.
Frecvența cea mai ridicată a comportamentelor agresive este la vârsta preșcolară și școlară mică, dar cele mai grave forme se manifestă în adolescență și la adultul tânăr. Astfel, la vârsta adolescenței comportamentul agresiv se manifestă prin absenteism, ținută, limbaj vulgar, furt, minciună, fuga de la domiciliu, dependența de vicii: alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc, sfidarea regulilor și a legii.
În perioada adultului tânăr apar formele cele mai grave și dificil de tratat cum ar fi devianțe de tip sexual, dependențe de vicii, infracționalitatea, violența domestică, abuzurile fizice asupra animalelor sau copiilor, etc.
Metoda de intervenție depinde de tipul agresiunii și cauzele apariției acesteia. Este un proces de durată care presupune în cazul copiilor terapie comportamentală dar și consilierea părinților pe tot parcursul terapeutic, iar în cazul adulților implicarea întregii familii, pentru susținerea, reglarea și recuperarea relațiilor existente între membrii acesteia.
Fără un ajutor specializat, în marea majoritate a cazurilor lucrurile se agravează, situația fiind foarte greu de acceptat și gestionat pentru toți cei implicați. Din această cauză multe familii se separă, producându-se adevărate traume. Este necesară o intervenție de specialitate și implicare din partea familiei. Important este că manifestarea agresivă se poate regla, dând astfel șansa la o viață mai bună celor care momentan sunt acaparați de ea.
Psiholog Harbur Elena