0723580669/ 0784786924
L-V: 12 - 21, S: 12 - 18
cabinetpsihologicharburelena@yahoo.com
Autoritatea între frică și respect
Autoritatea între frică și respect

Autoritatea este, coform definiției, “o relație socială între un agent activ și unul pasiv, în care agentul activ are dreptul de a comanda, iar agentul pasiv recunoaște acest drept în virtutea unui principiu de legitimitate, pentru atingerea unei finalități comune. Întotdeauna autoritatea presupune o legitimitate și o responsabilitate (care asigură legătura cu o legalitate)”.

Dar nu se întâmplă mereu așa, nu?

Deși autoritatea în sine presupune un drept legal de a comanda, de a transmite ordine care să fie respectate pentru beneficiul ansamblului, nu totdeauna oamenii se supun DOAR celor investiți legal cu autoritate.

Puterea este printre primele vicii ale omului și din această cauză este sursa multor disfuncționalități. Folosind acest mecanism profund înrădăcinat din perioada copilăriei mici în structura de funcționare a omului, dorința de influențare și control asupra celorlalți degenerează rapid în manipulare.

Oportunitatea și capacitatea de a influența părerea sau acțiunile altor oameni este intens satisfăcătoare pentru majoritatea oamenilor. Am numit-o “viciu” pentru că este intens dorită în orice context și de către orice om și funcționează ca un drog: cu cât mai multă putere, cu atât se dorește și mai multă, ca și cum niciodată nu ar fi destul.

Principiul autorității se naște în copilăria mică, în relația de educație, cu părinții. Copilul este învățat ce are și ce nu are voie să facă prin sistemul de recompensare și pedeapsă. Din păcate, majoritatea părinților folosesc acest sistem ca un șantaj emoțional față de care copilul rămâne captiv toată viața. Extrapolând relația cu părintele, copilul devenit adult este foarte reactiv la părerea celorlalți, sub imperiul fricii de respingere și abandon. Ca modalitate de răspuns el devine fie opozant (activ sau pasiv), fie submisiv, obedient.

Puterea de a influența, autoritatea, devine drog doar pentru cei opozanți, care nu au integrată o stimă de sine sănătoasă și încearcă să îi domine pe ceilalți pentru a-și recupera frustrările. Fie că fac acest lucru în cuplu, în relația cu propriii copii, la serviciu sau ca imagine socială, efectul acestui tip de comportament este o satisfacție superficială, iar apoi provocarea respingerii și abandonului.

În realitate, puterea asupra celorlalți este o iluzie temporară. Victimele abuzului dominării la un moment dat se eliberează într-un fel sau altul, iar raportul de dominare și putere devine ineficient.

Autoritatea legitimă presupune un raport de subordonare bazat pe consimțământ, pentru beneficiul comun. Stima de sine și sentimentele de importanță, valorizare și validare nu pot fi obținute prin dominare. Autoritatea legitimă denotă respect în timp ce dominarea se bazează și susține frica. Puterea nu se bazează pe frică, ci pe respect!

Psiholog Elena Harbur

www.harburelena.ro

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *