0723580669/ 0784786924
L-V: 12 - 21, S: 12 - 18
cabinetpsihologicharburelena@yahoo.com
Delfinoterapia – șansa la viață
Delfinoterapia – șansa la viață

Delfinoterapia însăși a fost o surpriză pentru mine și cu fiecare client nou și fiecare experiență nouă în parte devine și mai fascinantă. Să fiu în piscină, alături de oameni și delfini mi-a schimbat percepția asupra lumii și vieții însăși, delfinoterapia însăși fiind o altă lume, aparte, care sparge barierele de comunicare dintre specii- oameni și delfini dar și între oameni aparținători a unor țări și culturi diferite, care nu folosesc aceeași limbă.

Terapia Alpha- delfinoterapia aduce împreună oameni și mamifere, vindecă, repară, construiește și dă șansa la o viață împlinitoare, cu zâmbet și satisfacție printr-un contact noninvaziv, nonverbal, dar plin de emoții, sentimente și trăiri la un contact autentic și profund, marcat prin sentimentul conștiinței propriei existențe la un nivel satisfăcător, armonios, integrat, unic, perfect prin imperfecțiunea sa.

În esență, terapia Alpha este despre comunicare dincolo de cuvinte, despre o relație care se creează într-un mediu profund impactant, o deschidere a simțurilor și emoțiilor, o provocare la viață!

Este provocat întregul sistem psihic, corporal și mental să cunoască, să gestioneze și să integreze o experiență profundă de contact în care limitele se schimbă, barierele se sparg, tot ceea ce cunoșteai înainte capătă noi dimensiuni, restructurându-te și reconstruindu-te în prezent, oferindu-ți noi perspective și expreiențe extraordinare despre tine. Tot ceea ce contează este ceea ce simți și trăiești, nu există “de ce”, nu există greșeli, există doar dreptul la existență, la viață, la fericire!

Terapia Alpha este o metodă fundamentată științific și recunoscută la nivel mondial privind efectele și rezultatele sale remarcabile într-un termen scurt la nivelul patologiilor grave cum ar fi autism, sindrom Down, tetrapareză spastică, diferite tulburări neurovegetative, anxietate, depresie, tulburări comportamentale, agresivitate, acte suicidale, tulburări obsesiv-compulsive, tulburări de personalitate, somatiforme, ADHD, tulburări de atenție și concentrare, tulburări de memorie, etc.

Efectele obținute în urma terapiei sunt creșterea coerenței cognitive, a capacității de atenție și concentrare, relaxarea sistemului nervos, reducerii spasmelor și crizelor epileptice, coordonare motrică fină și grosieră, scăderea anxietății, depășirea blocajelor interne, dezvoltarea limbajului,  creșterea abilităților de relaționare și socializare, deschiderea emoțională, creșterea capacității adaptative, de gestionare și integrare a experiențelor de viață, per ansamblu dezvoltarea și armonizarea personalității în ansamblul ei bio-psiho-fiziologic.

Rezultatele obținute în doar 10 ședințe sunt observabile și cuantificabile până la sfârșitul terapiei, efectul delfinoterapiei implementându-se în totalitate și făcându-se remarcat până la 6 luni după încheierea ședințelor.

De ce este terapia Alpha atât de puternică și eficientă? Pentru că, după cum îi spune și numele, folosește undele Alpha emise de delfin în mod natural și cele produse artificial în camera terapeutică cu ajutorul scaunului Alpha și bolurile tibetane pentru activarea sistemului nervos, a funcțiilor regenerative ale creierului, stimulează sistemul cardiac, digestiv, respirator, osteo-articular, imunitar și metabolismul pentru regenerarea celulelor și funcționarea optima a acestora.

Am avut șansa extraordinară de a simți efectele delfinoterapiei prima dată prin propria experiență de acomodare cu apa, costumul de neopren, bazinul și nu în ultimul rând, delfinii. În contact cu delfinii am trait senzația că tot ce am trait până atunci, tot ce știam și controlam rămânea doar o amintire a unei alte vieți plină de tensiune și stres, constrângeri, presiuni și termene limită… iar acum o altă lume se deschidea în fața mea- o lume liniștită, împlinitoare, în care totul era la fel dar fără stres. A fost extraordinar pentru mine să trăiesc senzația reală că aceste două lumi conviețuiesc și se îmbină într-un mod care parcă oprește timpul în loc, dă sens și spațiu fericirii…

Lumea terapiei Alpha este diferită, plină de emoții și simțuri, dar care oferă o conectare la nivel superior cognitiv, fizic, psihic, emotional fără a fi nevoie de un limbaj predefinit, de traduceri sau explicații, ci doar de deschidere. Prezența în sine a delfinului, posibilitatea de a-l atinge, de a primi un feed-back congruent trăirii emoționale este intens satisfăcător, gratificant și totodată provocativ.

Am avut ocazia să văd clienți diferiți, unii care veneau pentru prima dată și alții care erau deja familiari cu această terapie. Familiile sunt de asemeni prezente și foarte importante în acest demers. Pentru ei este intens provocativ să vadă reacțiile celor dragi pline de emoție, de plăcere sau de descărcare de tensiune, de frustrare, teamă sau de respingere și totuși să nu intervină.

Pentru familii delfinoterapia este o oportunitate inedită, o speranță și o șansă pentru recuperarea celor dragi. Ei urmăresc de pe margine terapia din bazin, restructurarea și totodată reconstrucția persoanei dragi care beneficiază de acest demers. Pe de o parte prezența lor în cadrul terapeutic îi ajută să înțeleagă și să susțină acest demers de schimbare și adaptare, pe de altă parte este o provocare prin faptul că sunt martori neputincioși. Sunt obișnuiți să îngrijească, să protejeze și să susțină, însă de această dată doar privesc.

Conexiunea și legătura dintre familie și beneficiarul terapiei rămâne puternică și prezentă în primele ședințe, ei căutându-se cu privirea în permanență și securizându-se unii pe ceilalți de la distanță. Nevoia de protecție a familiei și nesiguranța beneficiarului, relația de dependență dintre aceștia este pusă în dificultate prin intervenția terapeutică, iar contaminarea emoțională a ambelor părți este foarte vizibilă și intens trăită de către aceștia.

Efectele terapiei ajută la autonomizarea și independența emoțională a beneficiarului și totodată securizarea relației cu familia. Prin autonomizarea, creșterea încrederii și stimei de sine a beneficiarului, familia are o cunoaștere clară a potențialului său acum deblocat și îi poate susține evoluția și dezvoltarea într-un mod adecvat și necesar.

Terapia Alpha este nu doar o terapie individuală ci și una de familie. Familia în sine este un ansamblu, iar orice modificare la un individ acționează asupra întregului ansamblu. Delfinoterapia include familia în procesul terapeutic ca martor, susținător, conținător al procesului de dezvoltare și evoluție, dar și ca predecesor și totodată beneficiar al efectelor terapeutice. Schimbarea se produce la nivelul întregii familii, ca un dar incontestabil al terapiei Alpha, părinții, frații și surorile având oportunitatea să continue în spațiul intim al familiei deschiderea și împărtășirea emoțională deblocate în terapie.

Terapia Alpha este structurată în două sesiuni pe parcursul a 10 ședințe, prima sesiune de 30 minute în bazin și a doua sesiune de 20 minute în camera de terapie. Prima sesiune se desfășoară în bazin după anumite etape de familiarizare cu terapeutul, cu regulile ce urmează a fi respectate atît de beneficiar cât și de către familie. Se intră apoi pe punte alături de antrenori și se explică beneficiarului cum va decurge ședința de terapie.

În funcție de vârsta, afecțiunea și capacitatea de înțelegere a beneficiarului, camera de terapie presupune o perioadă în care clientul împreună cu familia sa experimentează relaxarea și apartenența într-un mediu liniștitor, securizant, conduși de undele Alpha. Împreună simt beneficiile trăirii unei experiențe deosebite care îi apropie și îi învață ce înseamnă securizarea nonverbală, le oferă o altă modalitate, o nouă perspectivă de a fi împliniți împreună.

Undele Alpha emise prin vibrațiile scaunului terapeutic și a bolurilor tibetane continuă experiența din bazin cu delfinii, completând astfel tabloul unei experiențe unice și intens satisfăcătoare, regenerativă fiziologic, psihologic și emoțional pentru întreaga familie.

Fiecare client este diferit și are reacții diferite pe care familia este nevoie să le împărtășească terapeutului pentru a obține o cât mai mare acuratețe în efectele terapeutice. De asemeni fiecare client își trăiește diferit propria experiență cu delfinoterapia, terapeutul fiind cel care îl ghidează, îl conține și îl susține în mod adecvat nevoilor sale. În delfinoterapie nu doar clientul îi oferă un feedback conținător clientului, ci și delfinul.

Terapeutul, pe baza informațiilor primite de la familie și din propriile observații privind clientul dar și cunoscând temperamentul delfinilor decide în prima zi care dintre delfini este compatibil, sau în funcție de nevoia psihologică a clientului, care delfin l-ar putea provoca mai mult pentru atingerea obiectivelor terapiei. De asemeni în funcție de scopurile și obiectivele terapiei se stabilește și modalitatea de derulare a ședițelor de terapie, ținându-se însă cont de reacția și trăirea personală a clientului și desigur de elementele imprevizibile ale terapiei în sine.

După ce se explică atât familiei cât și clientului regulile cadru ale terapiei se intră în bazin și începe propriu-zis experiența terapeutică. Clienții adulți sunt ușor temători și foarte entuziasmați de contactul cu delfinii. Pentru ei această experiență este profund restructurativă. Amintiri, bucurie, tristețe, atașament, siguranță, toate sunt prezente împreună cu atingerea delfinilor, trecutul se îmbină cu prezentul și creează o realitate nouă, de data aceasta una împlinitoare.

Eliberarea temerilor, tensiunilor, frica, stresul, toate sunt înlocuite cu zâmbete, uneori și lacrimi de bucurie. Totul se schimbă, confuzia dispare, există doar un amalgam copleșitor de emoții care încet, pe parcursul terapiei se așează și capătă sens. Întrebări inconștiente primesc răspuns, frica și furia dispar, acum totul are un nou sens. Clientul se simte mai încrezător, mai puternic, acum este pregătit. Simte că viața lui îi aparține, simte că poate și că va reuși. Aceasta este magia delfinilor, efectul pe care prezența lor îl are asupra oamenilor în terapie!

Terapeutul conține trăirile copilului și îl ajută să le elibereze și să le gestioneze, făcând astfel loc fericirii. Dar terapia Alpha nu este doar despre emoții. Ea oferă noi strategii de adaptare și adecvare, o nouă perspectivă a comunicării. Delfinul nu folosește sistemul verbal pentru comunicare, ci mai degrabă pe cel nonverbal și tactil. Spre deosebire de alte mamifere care comunică preponderent prin sunete și reacțiile comportamentale, la delfin comunicarea nonverbală este destul de redusă. Expresivitatea delfinului este legată mai mult de permisivitatea pe care o are în contact și de modalitatea în care permite contactul.

Sensibilitatea tactilă este extrem de importantă în delfinoterapie. Față de alte mamifere unde contactul tactil este mediat de reacția directă a animalului și de tipul de blană, în delfinoterapie simțul tactil este intens resimțit.

Persoanele care apelează la delfinoterapie au deseori dificultăți în contactul tactil. Atingerea lor este deseori brută, dură, de tip spastic, încordată sau dimpotrivă, temătoare, insesizabilă. Pielea delfinului, modalitatea în care acesta permite și reacționează la contactul direct provoacă și schimbă modalitatea uzuală de contact.

Simțul tactil al clientului devine extrem de important, devine modalitatea de a comunica emoții, trăiri, gânduri și intenții, la care delfinul răspunde adecvat. Delfinul preia emoțiile clientului și le restructurează, le modifică, le transformă într-o comunicare, într-o conexiune conformă nevoilor reale.

Delfinul acționează și reacționează diferit față de oameni. În timp ce oamenii doresc controlul, supremația și se folosesc de sentimente precum frica și furia pentru a obține un feed-back, delfinul îți dă dreptul de a fi așa cum ești și ai nevoie. El nu îți cere să fii altfel sau într-un fel anume, ci te provoacă să te vezi și să te accepți așa cum ești, să fii mândru de tine.

Delfinul vine către tine și te provoacă să îl primești așa cum te primește și el, fără cuvinte, fără pretenții, pur și simplu. Contactul cu un delfin te provoacă la deschidere, la cunoaștere, la emoții, îți aduce aminte cine ești, îți aduce aminte cine vrei să fii, îți arată că viața nu este despre gânduri și strategii, ci despre simțuri.

Exiști fără să ceri voie, ai dreptul să fii! Delfinul te reîntoarce la lumea simțurilor, a emoțiilor, le dă un sens, te ajută să îți găsești sensul și drumul. Delfinoterapia se încheie când ai învățat acest lucru. Pur și simplu o simți. Asta înseamnă comunicare emoțională. Nu este necesar un număr anume de ședințe sau să te gândești că este o terapie în pași.

Ca orice terapie și terapia Alpha are etapele și regulile sale, însă etapele sunt evoluția clientului în emoție, în trăire, în dezvoltarea psiho- fiziologică și nicidecum în metodologie. Odată cu deschiderea clientului adecvarea, armonizarea, echilibrarea psiho-emoțională vin de la sine. Sensul delfinoterapiei este sensul experienței în viața ta. Efectele delfinoterapiei se văd și în bazin, dar mai ales în afara lui, în viața de zi cu zi.

Atât timp cât personalitatea este echilibrată și armonizată și corpul reacționează. Apar coordonarea mișcărilor, coordonarea oculomotorie, crește motricitatea fină și grosieră, capacitatea de concentrare a atenției, răspunsurile la mediu devin adecvate și adaptative, apare flexibilitatea mentală, bio-fiziologică, emoțională și psihică.

Efectul definitoriu al delfinoterapiei este schimbarea de la rigiditate și frică la flexibilitate și încredere, elementele esențiale pentru adaptabilitate și capacitatea de a simți plăcerea și bucuria, ceea ce asigură dezvoltatea și autonomizarea personală. Când pot să îmi produc și păstrez starea de bine și confort psihic, orice evenimente noi de viață, orice dificultăți sau provocări întâmpin, nu mai apar blocajele, frica și neputința, le întâmpin și le rezolv cu încredere și disponibilitate, ca pe un parcurs firesc de dezvoltare al vieții. Delfinoterapia te învață să întâmpini și să îți duci viața cu zâmbetul pe buze.

În mod intuitiv, la un nivel profund, clienții indiferent de tulburare sau de gradul de afectare învață acest lucru prin contactul cu delfinul, iar atunci când ședința se termină, părăsesc bazinul cu zâmbetul pe buze, îmbrățișează și își sărută familia, simt nevoia să împărtășească fericirea și împlinirea pe care o simt.

După experiența din bazin urmează camera terapeutică în care expunerea la undele alpha continuă într-un mod plăcut, relaxant, non-invaziv. De data aceasta familia este prezentă în mod activ, pot interveni și conține trăirile clientului, împărtășesc beneficiile terapiei Alpha. Terapeutul îi ghidează și împărtășește cu ei bucuria beneficiilor. Terapia în sine devine o apropiere emoțională, un sentiment de siguranță și apartenență totodată.

Camera de terapie este o continuare și o fixare a experienței din bazin. Sunt unii clienți care adorm în camera terapeutică și alții care preferă doar liniștea și bucuria ce le inundă sufletele. Este un moment în care învață să își trăiască emoțiile, să se liniștească, să se îngrijească și să se iubească pe sine.

Iubirea de sine și timpul pentru sine este acel lucru esețial care se pierde, se uită în vâltoarea stresului și al vieții cotidiene, mai ales atunci când viața provoacă intens. Rolul provocativ al tulburărilor este de a ne readuce către iubirea de sine, către nevoia sentimentului de împlinire de sine, de a schimba goana către scopuri și perfecțiune în relaxare și normalizare, înapoi la dreptul de a fi.

Camera Alpha oferă posibilitatea integrării experienței terapeutice și încheierea provocării, lăsând clientul și familia sa în armonie pentru perioada care urmează până la o nouă ședință.

Ca în orice proces terapeutic, eliberarea de tensiune, spargerea blocajelor, deschiderea psiho-emoțională, creșterea, aromizarea și dezvoltarea clientului nu se realizează din prima ședință. Există un proces gradual, etape de eliberare și integrare pe care fiecare client și familia sa le trăiesc diferit. Rezistența clientului poate dura 2 sau 8 ședințe. Dacă familia se disponibilizează pentru procesul terapeutic și reușește să primească și să accepte transformările clientului gradual de la începutul terapiei este un imens ajutor pe care îl oferă în securizarea clientului. Este extrem de important ca familia să îi transmită clientului că îl susține în transformarea sa și tot ceea ce se întâmplă cu el, toată noutatea și schimbarea sunt necesare și benefice.

Terapeutul este cel care explică ce e întâmplă, explică etapele și ghidează familia în abordarea noilor schimbări ale clientului și în același timp securizează familia privind demersul terapeutic, conținându-le confuzia, amalgamul de emoții, temerile dar și bucuria. Terapeutul este acela care face alianță cu clientul în confruntarea noului și este un mediator care provoacă și susține în același timp clientul în reconstrucția personalității sale.

Terapeutul controlează și ghidează procesul terapeutic, fiind un model, un mentor pentru clientul său în trăirea propriei experiențe. Terapeutul îl învață că pentru a-ți câștiga dreptul la fericire trebuie să confrunți frica.

Delfinoterapia este un proces în echipă. Atât familia, clientul cât și terapeutul, antrenorii și delfinii au fiecare rolul său. Fiecare dintre ei se implică, crede, simte, trăiește și crește. Perspectiva este diferită desigur, însă beneficiile sunt holistice. Fără o muncă în echipă delfinoterapia nu ar fi posibilă, ar rămâne doar o experiență individuală a unei lumi la care puțini dintre noi au acces, al unui alt nivel de cunoaștere și înțelegere la care noi oamenii doar am putea să visăm.

Delfinii cunosc și simt altfel decât oamenii, iar noi nu putem decât să învățăm de la ei și să îi admirăm pentru ceea ce sunt. Delfinoterapia este o experiență esențială în viața unui om, care nu poate fi înlocuită. Fiecare ședință este diferită și oferă ceva nou, mai profund restructurativă de fiecare dată, chiar dacă au mai existat multe altele înainte. Delfinoterapia este ca o carte de specialitate pe care de fiecare dată când o citești mai înțelegi ceva în plus, te completează, te împlinește și nu te poți sătura niciodată de ea.

Acesta este experiența mea privind delfinoterapia, modul în care eu o văd și o înțeleg, atât din perspectiva terapeutului dar și a omului, care am primit delfinii în viața mea exact la momentul în care avem cel mai mult nevoie. Cred că nimic pe lumea aceasta nu este întâmplător, iar provocarea pe care mi-au oferit-o m-a salvat, la fel ca pe mulți alți clienți. Viața mea s-a schimbat exact așa cum aveam nevoie și acum mă simt împlinită și fericită cu adevărat, diferit de cum am fost vreodată.

Psihoterapeut Harbur Elena

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *