0723580669/ 0784786924
L-V: 12 - 21, S: 12 - 18
cabinetpsihologicharburelena@yahoo.com
Obezitatea, furia înghițită!
Obezitatea, furia înghițită!

 

Considerată o boală de alimentație, obezitatea nu are doar o componentă fiziologică, respectiv doar modalitatea de hrănire sau anumite disfuncționări ale organelor interne, ci și o componentă psihologică foarte importantă. În multe situații disfuncționarea organelor interne asociată cu anumite simptome fiziologice cum sunt tahicardia, dureri cronice, amețeluri, cronicizarea disfuncționalității precum diabetul, bolile de ficat, rinichi, etc. sunt reacții somatice la depunerea excesivă de grăsimi în organism.

Practic, în anumite situații mai întâi apare obezitatea iar apoi boala somatică. Din ce în ce mai mulți părinți devin îngrijorați de greutatea copiiilor lor chiar și în condițiile în care alimentația este relativ echilibrată. Obezitatea apare atât la adulți dar mai ales la copii ca o reacție psihologică de protecție împotriva unor conflicte psihologice interne. Astfel, în condițiile în care copilul nu reusește să își gestioneze anumite emoții, să își satisfacă anumite nevoi reale, se simte “nevăzut” de către părinții săi și neputincios în relație cu aceștia, el ajunge să simtă frustrare, frică, nesiguranță și inevitabil furie fată de aceștia. Atât timp cât frustrarea lui și manifestările comportamentale ale furiei sale sunt criticate de părinte fără a fi soluționată cauza, copilul ajunge să se simtă vinovat pentru emoțiile sale și își va “înghiți” la propriu furia, pentru a fi acceptat de părinte.

Atât timp cât starea de tensiune și furia nu sunt descărcate în mod adecvat atât corporal cât și social, tensiunea psihică se fixează în mod simbolic în maxilare și în tendința de a mușca, respectiv a mesteca pentru a descărca tensiunea psihică și emoțională. Copilul care resimte din partea părinților săi o presiune pentru a le îndeplini dorințele și așteptările pe care ei înșiși nu le-au putut obține (anumite rezultate performante în școală, sport sau diferite opționale ce țin de un anume talent pe care el îl are sau nu) se simte neputincios, incapabil, insuficient de bun și “nevăzut” de către părinții lui. Grăsimea care se depune îl protejează de abuzul emotional, abuzul fizic (pedepse și agresiuni fizice), obligă părintele să îi vadă nepuțința și revolta împotriva cerințelor și îi “hrănește” nevoia de acceptare și iubire necondiționată.

Copilul capătă “greutate” în ochii părinților, nu mai poate fi forțat, constrâns să fie perfect, iar părintele este obligat să îl vadă și să îl accepte, să îl iubească și dacă este altfel decât își dorește el. De asemeni, în cazul cuplurilor conflictuale copilul capătă greutate pentru a câștiga stabilitatea și siguranța în forțele proprii și a evita, a stopa oscilarea între părinții săi față de care se simte în egală măsură neputincios, vinovat și furios. O altă cauză a obezității este de asemeni atașamentul anxios.                   Astfel dacă unul din părinți, în mod special mama sau persoana care petrece cel mai mult timp cu copilul în perioada 0- 3 ani este anxioasă privind copilul și nevoile sale, se teme că nu este o mama bună sau că nu îl îngrijește bine și este excesiv de atentă privind anumite standarde legate de dezvoltarea “ca la carte” a copilului și este mai puțin disponibilă emotional față de acesta cu răbdare, toleranță, înțelegere și căldură, copilul simte frica mamei în loc de iubirea securizantă și încrezătoare și învață ca model de gestionare și “liniștire” a propriei frici… mâncarea.

Nevoile primare ale copilului sunt de siguranță, stabilitate, afecțiune și acceptare. Părintele este nevoie să fie disponibil emoțional pentru copil într-un mod adecvat nevoilor copilului, să îl asculte și să îl ghideze adecvat pentru beneficiul copilului, conștient fiind că este un model de viață pentru copilul său. Copilul nu moștenește doar fizionomia părintelui, ci și strategiile acestuia de gestionare a conflictelor, de a se raporta la sine și la ceilalți, inclusiv perspectiva asupra vieții și a viitorului. Obezitatea este o protecție toxică, care adâncește și stabilizează suferința copilului și a adultului. Scopul ei ar fi să protejeze de durere și respingere, însă în realitate stimulează respingerea atât personal, cât și social, cultural, educațional. Suferința și respingerea pot fi eliminate, iar furia care a fost provocată de acestea  poate fi folosită în mod adaptativ și benefic, cu strategii noi pentru creșterea și satisfacția personală.

Psiholog psihoterapeut Harbur Elena

 

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *