0723580669/ 0784786924
L-V: 12 - 21, S: 12 - 18
cabinetpsihologicharburelena@yahoo.com
Infracționalitatea în rândul minorilor- specificații și soluții
Infracționalitatea în rândul minorilor- specificații și soluții

 

Fenomenul infracționalității în rândul minorilor a crescut alarmant în ultimii ani, devenind o reală problematică atât pentru autorități- Poliție, Protecția Copilului cât și pentru profesori și părinți deopotrivă. Astfel, conform statisticilor recent efectuate, la fiecare 2 zile se înregistrează o infracțiune comisă de un minor.

Este îngrijorător atât faptul că a crescut numărul infractorilor minori dar și faptul că vârsta la care apar comportamentele infracționale a scăzut de la aproximativ 14- 16 ani până la 9- 10 ani și mai ales că gravitatea faptelor săvârșite a crescut de la banalele minciuni, absenteism școlar și banii de buzunar furați din portofelele părinților, ajungând acum să se înregistreze frecvent acte de hoție, tâlhărie, vandalism, chiar și viol.

Infracționalitatea la minori este un fenomen de devianță manifestat prin incapacitatea unor minori şi tineri de a se adapta la normele de conduită din societate. Această incapacitate este generată de un cumul de factori ce includ structura de personalitate a copilului atât partea genetică înnăscută cât și cea dobândită, învățată prin modelele parentale, dinamica din familie, modelele sociale și anturajul, grupul de prieteni, contextul educațional și social- economic.

Astfel, delincvența juvenilă este un efect al educației, dinamicii familiale, școlare și sociale și un simptom al trăirilor psihice interne și de personalitate a copilului.

Având în vedere categoria de vârstă nu se poate vorbi despre o personalitate formată și structurată, ci doar despre caracteristicile personalității delincventului minor evidențiate prin intensitatea și instabilitatea manifestărilor specifice atitudinale și caracteriale:

  • Instabilitate emotiv-acţională– Datorită experienţelor negative, a educaţiei deficitare primite în familie, a deprinderilor şi practicilor antisociale însuşite, reacţiile sunt discontinue, cu salturi nemotivate de la o extremă la alta a emoțiilor și inconstanţă în reacţii faţă de stimuli;
  • Sensibilitatea deosebită– stimularea spre acţiune este mult mai mare decât în mod obişnuit, iar reacțiile sunt atipice. Este caracteristică lipsa unui sistem de inhibiţii elaborat pe linie socială. Atingerea intereselor personale, indiferent de consecinţe, duce la mobilizarea excesivă a resurselor fizice şi psihice;
  • Labilitate emoțională– semnifică fluctuaţia emotivităţii, capriciozitate ridicată, individul este robul influenţelor şi sugestiilor, neputând să-şi inhibe pornirile şi dorinţele în faţa pericolului public şi a sancţiunii penale;
  • Imaturitatea intelectuală– manifestă incapacitatea de a prevedea pe termen lung consecinţele acţiunii sale antisociale; este strict limitat la prezent, acordând o foarte mică importanţă viitorului;
  • Imaturitatea afectivă– constă în decalajul persistent între procesele cognitive şi afective, în favoarea celor din urmă. Datorită dezechilibrului psiho-afectiv, imaturitatea afectivă duce la o rigiditate psihică, la reacţii disproporţionate, predominând principiul plăcerii și al gratificării imediate în raport cu cel al realităţii;
  • Frustrarea– este resimţită în plan afectiv-cognitiv ca o stare de criză (o stare critică, de tensiune) care dezorganizează, pentru momentul dat toată activitatea psihică și care este trăită atât de intens încât impune descărcare spontană;
  • Complexul de inferioritate– stare pe care infractorul minor o resimte ca un sentiment de insuficienţă, de incapacitate personală, pe baza unor deficienţe, infirmităţi reale sau imaginare, fiind potenţate şi de către dispreţul, dezaprobarea tacită sau experimentată a celorlalţi;
  • Egocentrismul– reprezintă tendinţa individului de a raporta totul la el însuşi; el şi numai el se află în centrul tuturor lucrurilor şi situaţiilor. Atunci când nu-şi realizează scopurile propuse devine invidios şi suspicios, dominator şi chiar despotic. Egocentricul nu este capabil să vadă dincolo de propriile dorinţe, scopuri, interese, nu poate să îi vadă pe ceilalți din jurul său decât ca obiecte de satisfacere a propriilor plăceri și dorințe. El nu poate să recunoască superioritatea şi succesele celorlalţi, se crede permanent persecutat și consideră că are întotdeauna dreptate. Îşi minimalizează defectele şi insuccesele, îşi maximizează calităţile şi succesele, iar atunci când greşeşte, în loc să-şi reconsidere poziţia, atacă cu virulenţă;
  • Agresivitatea– apare atunci când individul este împiedicat să-şi satisfacă dorinţele şi se manifestă printr-un comportament violent şi distructiv;
  • Insensibilitatea morală– sau absența empatiei, se caracterizează prin incapacitatea infractorului de a înţelege durerile şi nevoile celorlalţi, prin satisfacţia resimţită faţă de durerile altora. Indiferenţa afectivă redă în fond stările de inhibare şi dezorganizare emoţională. Legătura strânsă dintre indiferenţa afectivă şi egocentrism constă în faptul că infractorului nu simte sentimentul vinovăţiei, al culpabilităţii;
  • Opoziționism– majoritatea comportamentului unui copil predispus la delincvență conține opoziție, comportamente de nerespectarea regulilor, normelor morale și sociale, insubordonare, agresivitate, nerespectarea și provocarea autorităților, inadaptarea socială și relațională și duplicitatea comportamentului;
  • Scepticismul– datorită incapacității de empatie, delicventul este extrem de suspicios și neîncrezător față de oricine, gata să atace și să răspundă unui atac în orice moment.

După caracteristicile de personalitate, cel mai important factor în dezvoltarea delincvenței juvenile este mediul familial. Copiii care manifestă delincvența juvenilă sunt acei copii care trăiesc într-un climat familial dezorganizat sau cu părinte unic, în care nu sunt supravegheați și nu li se oferă afecțiune, empatie, sentimentul confortului și al securizării psiho-emoționale. Cei mai vulnerbabili sunt copiii care fac parte din familiile de tip “cămin gol” în cadrul căreia partenerii trăiesc împreună, însă interrelaţionarea şi intercomunicarea sunt realizate minimal, fără să constituie, unul pentru celălalt un suport emotional, în care părinții interacționează foarte puțin sau deloc cu copiii iar atunci când o fac este doar legat de anumite responsabilități.

De asemeni familiile care au un climat conflictual manifest, cu agresivitate verbală și fizică, în care copiii văd și învață modele de agresivitate, familiile cu părinte (sau ambii) foarte autoritar, tiranic, rigid, în care copilul trebuie exclusiv să execute și să se supună cerințelor părintelui, sau dimpotrivă, familiile hiperpermisive în care copilul poate face absolut orice, nu i se pun limite și nu i se explică normele de educație și copilul învață că totul, oricât de absurd ar fi, i se cuvine.

Astfel de medii familiale sunt cele care predispun la comportamente delincvente ale minorului care prin sentimente de frustrare, furie, respingere, inadecvare, inadaptare, suferință fizică și psihică intensă învață să se opună, să se evidențieze prin rebeliune și comportamente ofensatorii, să se răzbune și să trăiască satisfacție prin a produce suferință celorlalți, pentru a-și trăi și drena propriile trăiri emoționale.

Mediul școlar este intens provocativ pentru copiii cu vulnerabilitate psiho-emoțională, datorită impunerii normelor morale și educaționale și mai ales datorită sistemului de etichetare și sancționare. Dacă în familie copilului i se impune un anumit mod de comportament și raportare la autoritate care îl frustrează și îl face să sufere, în mediul școlar acestea se amplifică și se generalizează, accentuând și provocând sentimentele de respingere și inadecvare. Opoziționismul devine astfel tendința copilului delincvent de a se diferenția și a obține recunoaștere socială.

Pentru minorul delincvent mediul social este trăit ca respingător, făcându-l conștient de propria incapacitate de adaptare și totodată “un teren de joacă” oferindu-i oportunități nelimitate de a- și satisface impulsurile antisociale. Din cauza sentimentului de inadecvare se asociază în grupuri, creându-și un anturaj infracțional față de care trăiește sentimentul de apartenență și sens, acceptare, gratificare și valorizare.

Legislația privind infracționalitatea minorului este sensibilă la mulți factori variabili și pune autoritățile într-o postură dificilă privind sancționarea și implicit supravegherea și recuperarea acestor copii. Procesul de recuperare este dificil și de durată și necesită implicarea și intervenția în ansamblul integral de viață al copiilor, începând cu mediul familial, apoi integrarea școlară și socială.

Pentru recuperarea acestor copii este necesară intervenția autorităților pentru supravegherea actelor infracționale și sancționare prin consilierii de probațiune, cooperarea cadrelor didactice, intervenția asistenței sociale și protecția copilului, implicarea, suportul și susținerea familiei și intervenția psihologică individuală și de grup.

În procesul de recuperare este importantă restabilirea valorilor și principiilor de viață, valorizare și gratificare, sunt învățate modele noi de comportament în gestionarea emoțiilor negative și a toleranței la frustrare pentru adaptarea la mediu, acceptare socială, obținerea sentimentelor de securizare, satisfacție și apartenență emoțională în absența actelor de delincvență și infracționalitate.

Delincvența juvenilă este un efect al nevoii frustrate a copilului de afecțiune, suport, sprijin, ghidare, securizare și apartenență sănătoase. Copilul nu are capacitatea de a face alegeri, de a discerne și de a- și asuma implicațiile actelor sale, dată fiind imaturizarea sistemului nervos specifică vârstei. Nevoile copilului sunt reale și acute, iar responsabilitatea adecvării și formării copilului aparține adulților. Astfel de copii provoacă familia, sistemul educațional și social să se flexibilizeze și să ia în considerare nevoile individuale în vederea asumării formării indivizilor sociabili și a viitorului societății însăși.

Psiholog psihoterapeut Harbur Elena

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *