0723580669/ 0784786924
L-V: 12 - 21, S: 12 - 18
cabinetpsihologicharburelena@yahoo.com
Viața de dincolo…
Viața de dincolo…

      Cred că cea mai mare teamă a vieții este de a nu mai fi… teama de moarte. Când ești în situația de a pierde pe cineva drag, totul se schimbă. Dintr-o dată tot ce știam, tot ce aveam, sensul, drumul pe care îl urmam și de care eram atât de siguri, totul este pus sub semnul întrebării, totul dispare… iar în urma rămâne un imens gol… O mare durere și nesiguranță îi iau locul. Amintiri, dorințe, așteptări, nevoi… parcă toate dispar deodată și rămâne doar durerea neîndeplinirii lor. 
     Furia și neputința de a păstra tot ce era frumos, de a păstra sigurațta și sensul, frica de a merge mai departe… Ne trezim cu un gol ca și cum mâine ar fi prea departe și nu ne-ar mai aparține… Îndurerați și furioși că pierdem, că ni se ia, că suntem abandonați, rămânem cumva captivi fricii. 
     Moartea este cea care nu ne dă de ales, suntem umili și total neputincioși în fața ei, iar ea nu iartă. Mai devreme sau mai târziu, brusc sau așteptată, ea e acolo. Trăim cu ea de când ne naștem și într-un fel sau altul ne conduce viața. Oricât de frică ne-ar fi de ea, oricât de “cuminți” sau provocativi am fi, ea tot apare. 
     Suntem obișnuiți să o tratăm ca pe o entitate de sine stătătoare, cu putere de decizie și să o blamăm pentru durerea pe care o simțim când apare. Însă, în realitate și ea, moartea este tot un sens, la fel ca și viața. Nu este un scop sau un drum către care mergem în fiecare zi ci este un sens spre evoluție, un prag către o altă “viață”. Eu personal nu cred în Rai sau în Iad, deși cred în Dumnezeu, însă nu cred că moartea este un sfârșit de drum, ci doar un moment de transformare, la fel cum omida încetează să mai existe și se naște fluturele.
     Moartea mereu apare într-un anumit moment în viață celui care moare și al familiei sale. Un moment menit schimbării, unui nou început. Moartea nu este o pedeapsă ci mai mult o provocare. O readucere în prim plan a esenței vieții. Cel care moare se eliberează, iar cei care rămân îi dau un sens atât vieții cât și morții lui. Moartea este o modalitate dură a vieții de a te face, într-un mod paradoxal, să mergi înainte. Când îți moare cineva drag ești copleșit de durere, de amintiri, de nesiguranță viitorului:”ce fac de acum încolo?” Oscilezi între amintiri, dorințe și cruda realitate. Însă oamenii importanți pentru noi trăiesc în sufletele noastre de când îi cunoaștem și rămân acolo chiar și după ce mor. 
     Ei sunt vii în sufletele și mintea noastră atât timp cât noi îi păstrăm acolo… Ei au fost în viața noastră într-un anume fel care ne-a conturat și ne-a dat sens, sunt parte din ceea ce suntem noi acum, iar moartea lor ne învață o lecție importantă: ca atunci când iubești cu adevărat pe cineva îl poți simți cu tine, îl poți păstra în sufletul tău, chiar dacă vă desparte timp și spațiu și mai mult decât atât, îi dai libertate să își urmeze propriul drum…

Psiholog psihoterapeut Harbur Elena